Sportiva Julien Alfred, din Santa Lucia, a devenit campioană olimoică la 100 metri liber şi a afirmat că a urmărit, sâmbătă dimineaţa, cursele jamaicanului Usain Bolt.
Julien Alfred a câştigat titlul olimpic la 100 metri liber, aducând prima medalie din istorie pentru Santa Lucia
"Nu vreau să încep să plâng, vreau să rămân puternică, dar acest titlu înseamnă mult pentru mine, pentru antrenorul meu şi pentru ţara mea. Vreau să sărbătoresc acum şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu.
Totul a mers perfect. Am o echipă minunată care crede în mine şi mă face să cred în mine. Nimic nu mă poate afecta atâta timp cât îmi fac cursa şi mă aplic tehnic. Nu mă veţi vedea niciodată sărbătorind ca Usain Bolt.
Ca să fiu sinceră, m-am uitat la cursele lui în dimineaţa asta! Am urmărit cum îşi făcea cursele, am crescut admirându-l. Dedic această medalie lui Dumnezeu, antrenorului meu şi tatălui meu, care a decedat în 2015. El nu m-a văzut la apogeul carierei mele. Dar ar fi fost foarte mândru că fiica lui participă la Jocurile Olimpice", a dezvăluit ea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Julien Alfred din Santa Lucia a reuşit o mare surpriză şi a câştigat proba de 100 m la Jocurile Olimpice de la Paris, surprinzând-o pe marea favorită, americanca Sha'Carri Richardson, pe pista umedă de pe Stade de France, sâmbătă seara.
Alfred (23 de ani) a oferit insulei sale din Caraibe, St Lucia, prima medalie olimpică din istorie. Ea a dominat finala în 10 secunde, 72 sutimi, în faţa lui Richardson (10,87) şi a unei alte americance, Melissa Jefferson (10,92).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jo, atlet, julien alfred