You are here:

Justin Ştefan, veste bună! Stadioanele ar putea fi redeschise: "Nu cred că există absolut niciun impediment!"

Justin Ştefan, veste bună! Stadioanele ar putea fi redeschise: "Nu cred că există absolut niciun impediment!"

Superliga

Comentarii

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, vineri, că personal consideră că nu există vreun impediment în ceea ce priveşte redeschiderea stadioanelor, însă la capacitate redusă.

“Eu personal nu cred că există absolut niciun impediment să redeschidem stadioanele la capacitate redusă şi treptat să creştem capacitatea. Avem şi chestiunea vaccinării, uşor-uşor lucrul acesta va permite accelerarea ridicării restricţiilor. Vom trage să avem şi stadioanele incluse în ceea ce priveşte ridicarea acelor restricţii”, a spus Ştefan răspunzând întrebărilor fanilor pe pagina de Facebook a LPF.

El a menţionat că suporterii ar trebui să fie luaţi în considerare atunci când se face o lege legată de condiţiile din fotbal. “Ieri unul dintre reprezentanţii unuia dintre acţionarii clubului Dinamo a venit cu modificări interesante, una fiind şi posibilitatea consumării unei beri uşoare la stadion. Nu văd de ce stadioanele beneficiază de altă regulă, cred că trebuie să transmitem clar un mesaj, e nevoie de reactualizarea condiţiilor la ce îşi doresc suporterii. Ei trebuie luaţi în considerare atunci când faci o lege. Trebuie să îi întrebi”.

Vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, a declarat că există de mai mult timp discuţii cu guvernul cu privire la revenirea fanilor pe stadioane şi că totul depinde de evoluţia pandemiei. “Deocamdată, 98-99 la sută din ligile profesioniste nu au fanii pe stadion. Noi suntem în discuţii cu guvernul. Este o chestiune care este pe masă în continuare. Aşteptăm ca pandemia să aibă o situaţie mai bună”.

Afla mai multe despre: justin stefanstadioanelpf 

viewscnt
Articole similare