You are here:

Justiţia italiană a cerut ca Robinho să îşi execute pedeapsa pentru viol în Brazilia! Ultimele informaţii despre fostul star al lui AC Milan

Justiţia italiană a cerut ca Robinho să îşi execute pedeapsa pentru viol în Brazilia! Ultimele informaţii despre fostul star al lui AC Milan
Comentarii

Justiţia italiană a cerut Braziliei ca fostul jucător Robinho, condamnat pentru un viol în grup comis la Milano în 2013 şi refugiat în Brazilia, să îşi execute pedeapsa în ţara sa dacă nu poate fi extrădat, potrivit Ministerului Afacerilor Externe brazilian.

În timp ce fostul jucător al echipei AC Milan (2010-2015) a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare după ce sentinţa sa a fost confirmată de Curtea de Casaţie la 19 ianuarie 2022, cererea Italiei a fost transmisă spre examinare la departamentul Ministerului Justiţiei responsabil de cooperarea internaţională, a spus Ministerul Afacerilor Externe.

Constituţia Braziliei nu permite extrădarea cetăţenilor săi. În ianuarie, ministrul Justiţiei Flavio Dino a spus că „ar putea exista executarea pedepsei în Brazilia”, dar că această posibilitate ar trebui examinată odată ce cererea a fost făcută.

Procesul ar putea dura câţiva ani, spun experţii. La începutul anului 2022, procuratura din Milano a cerut extrădarea lui Robinho  - numele complet Robson de Souza - şi a emis un mandat internaţional de arestare împotriva lui. Cererea Italiei a fost respinsă de Brazilia. Fostul fotbalist, în vârstă de 39 de ani, riscă însă arestare dacă călătoreşte într-o ţară cu care Italia a semnat un acord de extrădare.

Robinho a fost condamnat pentru viol în grup comis în 2013 asupra unei tinere albaneze care sărbătorea 23 de ani într-un club din Milano. Fostul internaţional brazilian şi cinci compatrioţi i-au dat victimei să bea „până când aceasta a fost inconştientă şi incapabilă să se apere” şi apoi au făcut  „sex de mai multe ori pe rând” cu ea. Fostul lateral a fost condamnat în primă instanţă în 2017, apoi din nou în apel la Milano trei ani mai târziu.

Robinho a jucat ultima dată în 2020 la echipa turcă din Süper Lig, Başakşehir, cu sediul la Istanbul, înainte de a părăsi ţara în august 2022 pentru a se întoarce în Brazilia. Potrivit judecătorilor Curţii de Apel Italiene, fostul jucător a arătat „dispreţ total” faţă de victimă, „umilită brutal”.

Afla mai multe despre: robinho 

viewscnt
Articole similare