You are here:

Juve e pregătită dacă Andrea Pirlo va pleca. Care sunt primele trei opţiuni pentru banca torinezilor

Juve e pregătită dacă Andrea Pirlo va pleca. Care sunt primele trei opţiuni pentru banca torinezilor

Juventus

Comentarii

Rezultatele nu-l ajută pe Andrea Pirlo, astfel că oficialii campioanei Italiei sunt gata să înceapă negocierile cu alţi antrenori.

Deşi Pavel Nedved l-a confirmat în funcţie pentru sezonul viitor, Andrea Pirlo nu este sigur că va mai rămâne şi în stagiunea viitoare la Juve.

Torinezii sunt nemulţumiţi de rezultatele obţinute de Pirlo, dar ar vrea să-i mai acorde un sezon fostului mare fotbalist. În schimb, Pirlo nu ţine de scaun şi ar putea pleca el de la Juventus, din proprie iniţiativă. Italienii susţin că Juve e pregătită şi are o listă de posibili succesori ai tehnicianului italian.

Primul pe listă ar fi Zinedine Zidane, dar sosirea francezului nu este deloc o misiune uşoară. Zizou mai are contract cu Real Madrid, care nu pare decisă să renunţe la serviciile sale.

Juve se gândeşte şi la varianta Max Allegri, omul care a dus-o în finala UEFA Champions League, însă tehnicianul italian nu pare dispus să revină la actuala campioană a Italiei. O variantă surpriză pentru Juve devine şi Jurgen Low, selecţionerul Germaniei, care ar putea fi tentat de o experienţă în Italia, după ce a decis să renunţe la echipa naţională după turneul final. 

Afla mai multe despre: andrea pirlo 

viewscnt
Articole similare