Juve nu se va despărţi de Andrea Pirlo, dacă italianul va califica echipa în UEFA Champions League.
Deşi Juventus a pierdut şansa de a câştiga un nou titlu de campioană, a fost prematur eliminată din UEFA Champions League şi are emoţii pentru participarea în ediţia viitoare a competiţiei, oficialii torinezi sunt alături de Andrea Pirlo, antrenor pe care l-au confirmat şi pentru sezonul viitor. Cu o condiţie: ”Andrea Pirlo va fi antrenorul nostru şi în sezonul viitor, dacă va califica echipa pentru următoarea ediţie a UEFA Champions League” a mărturisit Fabio Paratici, directorul sportiv al juventinilor.
Juventus e pe locul 4 în Serie A cu 66 de puncte, la două puncte de locul 2, Atalanta Bergamo. La trei puncte în spatele torinezilor se află Napoli, formaţie care are un meci mai puţin disputat.
Andrea Pirlo a preluat-o pe Juventus în august 2020. Are 46 de meciuri pe banca tehnică a torinezilor, iar şapte dintre ele le-a pierdut. 29 de victorii a înregistrat gruparea piemonteză sub comanda antrenorului în vârstă de 41 de ani şi doar 94 de goluri a marcat Juve în 46 de partide oficiale. 32 dintre ele au fost reuşite de Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator al lui Juve şi în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrea pirlo, juventus