You are here:

Kanepi n-a mai jucat tenis de la US Open 2018, turneu unde a eliminat-o pe Halep! Ce s-a întâmplat cu jucătoarea de 33 de ani

Kanepi n-a mai jucat tenis de la US Open 2018, turneu unde a eliminat-o pe Halep! Ce s-a întâmplat cu jucătoarea de 33 de ani

Tenis

Comentarii

Kaia Kanepi, locul 70 WTA, viitoarea adversară a Simonei Halep în primul tur al Australian Open, nu a mai jucat din septembrie trecut, de la US Open.

Kanepi a învins-o pe Halep, în primul tur al US Open, cu 6-2, 6-4, apoi a trecut încă două tururi înainte de a fi eliminată de Serena Williams, în optimi, cu 6-0, 4-6, 6-3.

De atunci, jucătoarea estonă de 33 de ani nu a mai evoluat. Ea spunea, în octombrie 2018, că i-a recidivat o accidentare suferită înaintea US Open şi că are nevoie de o perioadă mai lungă de refacere.

S-ar putea retrage înainte de meciul cu Halep
Kaia Kanepi s-a antrenat în ultima perioadă, dar a decis să nu participe la niciun turneu pre-Australian Open. Ea intenţionează să joace la primul grand slam al anului, dar fizioterapeutul ei nu exclude o retragere din competiţie, dacă nivelul fizic al jucătoarei estone nu va fi unul optim.

În cazul în care Kanepi, aflată la Melbourne, se va retrage, ea va fi înlocuită de o jucătoare în calitate de lucky-loser.

Afla mai multe despre: kaia kanepisimona haleptenis 

viewscnt
Articole similare