You are here:

”L-am scos ca să nu se mai chinuie”. Mulţescu are cea mai tare explicaţie după schimbarea lui Radunovici. Cum a comentat cearta de la marginea terenului

”L-am scos ca să nu se mai chinuie”. Mulţescu are cea mai tare explicaţie după schimbarea lui Radunovici. Cum a comentat cearta de la marginea terenului

Astra Giurgiu

Comentarii

Gigi Mulţescu l-a schimbat pe Radunovici în minutul 20, după ce fundaşul Astrei a gafat incredibil la primul gol al CFR-ului. La finalul partidei, antrenorul giurgiuvenilor a explicat momentul ciudat din prima repriză.

Schimbat după doar 20 de minute, Radunovici a explodat pe marginea terenului. S-a certat cu staff-ul Astrei, i-a reproşat decizia lui Mulţescu, iar apoi a început să plângă în drumul spre vestiare.

Nu ştiu de ce a reacţionat aşa. Înainte el mai dăduse o pasă greşită, dar atunci ne-a salvat Iliev. A fost într-o zi neagră şi tocmai de aceea am decis să-l schimb. L-am salvat pe el că l-am scos, deci nu trebuia să fie nervos.

Mai bine îşi cerea scuze şi îmi mulţumea că l-am scos să nu se mai chinuie. Nu credeam că o să văd aşa ceva, mă gândisem că am văzut tot de când sunt antrenor”, a spus Mulţescu, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: multescuradunovicischimbareastracfr 

viewscnt
Articole similare