În direct la Orange Sport, Cristi Balaj, preşedintele CFR Cluj, a vorbit despre posibiltiatea ca Nana Boateng (29 de ani) să plece din Gruia în această perioadă de mercato. Oficialul din Gruia a lăsat de înţeles că se discută plecarea mijlocaşului.
Dan Petrescu îl doreşte pe Nana Boateng la Jeonbuk, iar CFR Cluj cere două milioane de euro în schimbul serviciilor sale. Au existat informaţii că transferul mijlocaşului este deja în linie dreaptă spre Coreea de Sud, iar Cristi Balaj a vorbit despre posibilitatea despărţirii.
"L-aţi vândut pe Boateng?". Cristi Balaj a lăsat de înţeles că plecarea fotbalistului dorit de Dan Petrescu la Jeonbuk e aproape | EXCLUSIV
Cristi Balaj a lăsat de înţeles că transferul lui Nana Boateng de la CFR Cluj la Jeonbuk Hyundai este aproape de a se realiza, chiar dacă nu a pronunţat aceste cuvinte. Preşedintele de la CFR Cluj a spus că "nu iese fum fără foc", în ceea ce priveşte informaţiile că Boateng e ca şi plecat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu discut de transferuri. Doar după ce apar pe site. Nu mă mir că-l doreşte pe Boateng, Dan Petrescu e înnebunit după stilul de joc, calitatea lui, e un băiat exemplar. (n.r. - există informaţii că a fost vândut) Fum fără foc nu iese!", a spus Cristi Balaj, în exclusivitate la Orange Sport, vineri seara, la Sport Report.
Adus de CFR Cluj de la KuPS Koupio la cerere expres a lui Dan Petrescu, Nana Boateng îl poate urma acum pe "Bursuc" la noua sa echipă din Coreea de Sud, Jeonbuk Hyundai. Nana Boateng a jucat 49 de meciuri în toate competiţiile sezonului trecut la CFR Cluj, timp în care a marcat cinci goluri şi a livrat o pasă de gol.
- 2,2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Nana Boateng în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi balaj transfer nana boateng, nana boateng cfr cluj, nana boateng transfer jeonbuk, nana boateng dan petrescu