You are here:

L-au ”săpat” jucătorii Craiovei pe Gâlcă? Întrebarea sensibilă a dat de gândit: ”La ce atitudinea am văzut, pare că aşa a fost”

L-au ”săpat” jucătorii Craiovei pe Gâlcă? Întrebarea sensibilă a dat de gândit: ”La ce atitudinea am văzut, pare că aşa a fost”

Universitatea Craiova

Comentarii

Craiova a făcut spectacol la primul meci după îndepărtarea lui Costel Gâlcă (52 de ani) şi venirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică (43 de ani).

Universitatea Craiova a învins-o pe Poli Iaşi, scor 4-1, în etapa a 24-a din Superliga.

Craiovenii au dominat partida din Bănie, la debutul lui Mirel Rădoi pe banca oltenilor. Baiaram a deschis scorul în minutul 2, din centrarea lui Bancu, iar Mitriţă a stabilit scorul pauzei, în minutul 42. 

Ieşenii au reuşit să reducă din diferenţă chiar după reluare, în minutul 46, prin Alin Roman. Însă Mitriţă a refăcut diferenţa de două goluri după doar trei minute şi Cicâldău a închis tabela în minutul 79.

Diferenţa dintre Gâlcă şi Rădoi, în funcţie de ”moftul” jucătorilor? ”Ai impresia că au vrut să scape”

La finalul meciului, analiştii Marius Baciu şi Basarab Panduru au vorbit despre starea de spirit de la Craiova, care a făcut un joc consistent chiar la debutul lui Mirel Rădoi, imediat după îndepărtarea lui Costel Gâlcă de la cârma oltenilor.

Întrebat de moderator dacă ”nu mai aveau chef jucătorii Craiovei de Gâlcă?”, Marius Baciu şi-a exprimat punctul de vedere. 

”Sincer, la ce atitudinea am văzut, pare că aşa a fost. O atitudine fantastică azi. Nu era disciplină, absolut nimic. Gâlcă mi se pare un antrenor ok, ce putea să schimbe până la urmă.

Rădoi, în câteva zile, a fost o schimbare totală de atitudine! Reacţia Craiovei după ce pierdeau mingea, tot timpul primii la minge, am văzut un plus azi”, a declarat Baciu.

Basarab Panduru l-a completat pe colegul său de studio.

”Prima dată când vine un antrenor ai impresia că au vrut să scape de ăla de dinainte, iar după cinci etape nu ştii de cine au vrut să scape”, a adăugat analistul sportiv.

Afla mai multe despre: craiovamirel radoicostel galca 

viewscnt
Articole similare