Sportiva americană Cori “Coco” Gauff, în vârstă de 15 ani, locul 313 WTA, s-a calificat în turul trei al turneului de la Wimbledon, trecând în runda secundă de slovaca Magdalena Rybarikova (30 de ani, 139 WTA), scor 6-3, 6-3.
“Ultimele trei zile au fost categoric surprinzătoare. Îţi arată că dacă munceşti mult poţi să ajungi unde doreşti. Săptămâna trecută pe vremea asta nu ştiam că voi veni aici. Deci trebuie să fii pregătit pentru orice. Cred că totul se întâmplă cu un scop. Oamenii mi-au spus să muncesc în continuare din greu, pentru că va veni momentul meu”, a declarat Gauff.
Gauff, cea mai tânără jucătoare care a ajuns pe tabloul principal feminin după calificări şi cea mai tânără care a trecut de un tur după 1991, a impresionat după ce s-a impus în primul tur în faţa americancei Venus Williams, scor 6-4, 6-4.
În runda următoare, Gauff o va întâlni pe slovena Polona Hercog, numărul 60 mondial. Câştigătoarea acestui meci va juca în turul patru cu Simona Halep, locul 7 WTA, sau cu Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cori gauff, wimbledon