Consiliul Şefilor Poliţiei Naţionale (NPCC) şi Colegiul Britanic de Poliţie şi-au cerut, marţi, scuze supravieţuitorilor şi familiilor victimelor dezastrului de la stadionul de fotbal Hillsborough din 1989, în care 97 de suporteri ai echipei Liverpool şi-au pierdut viaţa într-o busculadă, relatează Reuters.
Semifinala Cupei Angliei din 1989 a fost scena celei mai mari tragedii sportive din Marea Britanie, când 96 de fani Liverpool au fost striviţi într-o arenă supraaglomerată.
O victimă a murit în iulie 2021, după ce a suferit daune severe şi ireversibile la creier.
Poliţia a dat iniţial vina pentru dezastru pe suporterii beţi, o explicaţie care a fost întotdeauna respinsă de supravieţuitori, rudele victimelor şi comunitatea din Liverpool, care au petrecut ani de zile luptă pentru a afla ce s-a întâmplat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anchetele ulterioare şi o anchetă independentă i-au exonerat pe suporteri de orice responsabilitate. „Poliţia a eşuat profund în a-şi face datoria faţă de cei îndoliaţi de dezastrul de la Hillsborough timp de mulţi ani şi suntem dezolaţi că am greşit atât de mult”, a declarat şeful poliţiei Andy Marsh, într-un comunicat.
„Eşecurile poliţiei au fost cauza principală a tragediei şi au continuat să distrugă viaţa membrilor familiilor de atunci. Când era cea mai mare nevoie de îndrumare, cei îndoliaţi erau adesea trataţi cu insensibilitate, iar răspunsul nu avea coordonare şi supraveghere”, mai spus el.
Martin Hewitt, preşedintele NPCC, a afirmat că îi pare „profund rău pentru tragica pierdere de vieţi” şi pentru „durerea şi suferinţa pe care le-au experimentat familiile celor 97 de victime în acea zi” şi în anii care au urmat.
„În mod colectiv, schimbările făcute de la dezastrul de la Hillsborough şi ca răspuns la raportul reverendului James Jones urmăresc să se asigure că eşecurile teribile ale poliţiei făcute în ziua respectivă şi după aceea nu se vor mai repeta niciodată”, a adăugat el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În 2019, fostul superintendent şef David Duckenfield, comandantul poliţiei responsabil cu operaţiunile de pe stadion, a fost găsit nevinovat de omor din culpă - o decizie care a şocat supravieţuitorii şi membrii familiei victimelor.
La 15 aprilie 1989, în cursul semifinalei Cupei Angliei între Liverpool şi Nottingham Forest, pe stadionul Hillsborough, o mişcare a mulţimii a antrenat moartea a 94 de persoane, înghesuite în grilaj, în apropierea terenului. Alte două persoane au decedat ulterior, iar una în 2021.
Suporteri Liverpool se înghesuiau la intrări, în timp ce se apropia începutul partidei, iar securitatea a deschis o poartă către aripa care le era rezervată, pentru a scădea presiunea. Însă fanii s-au năpustit într-o tribună deja arhiplină.
Drama a determinat autorităţile să schimbe în mod radical normele de securitate pe stadionele engleze - numai locuri în tribune.
Afla mai multe despre: hillsborough