Gabi Tamaş a ajuns la 39 de ani şi este aproape de a ajunge la un nou club, după ce a plecat de la Petrolul Ploieşti.
Gabi Tamaş este liber de contract de la începutul lunii octombrie 2022, după ce s-a despărţit de Petrolul Ploieşti.
Gabi Tamaş s-a despărţit cu scandal de Petrolul Ploieşti, după ce a fost înregistrat de antrenorul Nae Constantin în timp ce se afla în stare de ebrietate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atunci, nemulţumit de atmosfera din jurul echipei, Gabi Tamaş a scăpat o înjurătură la adresa suporterilor. Ulterior, Nae Constantin a dat înregistrarea presei.
Chiar dacă se poate retrage, Gabi Tamaş nu are de gând să facă acest lucru şi vrea să prindă un nou contract. Potrivit Fanatik, Tamaş este în negocieri cu FC U Craiova 1948, echipă care l-a mai dorit pe jucător şi iarna trecută.
Adrian Ilie l-a dat de gol pe Gabi Tamaş! ”Cobra” ştie ce decizie a luat fostul fundaş de la Petrolul Ploieşti
”Am mai jucat împreună, nu este prima dată (n.r.: cei doi au jucat recent la un meci al legendelor), la antrenamente la echipa naţională.
Mi se pare că este în formă. Îi doresc să prindă un club şi să mai joace, că aşa îşi doreşte şi el”, a spus Adrian Ilie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: superligă-tamaş-fc u craiova