You are here:

La 94 de ani se pregăteşte pentru Mondialul de atletism din 2021!

La 94 de ani se pregăteşte pentru Mondialul de atletism din 2021!galerie foto

Atletism

Comentarii

Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş pentru seniori, nu renunţă la sportul care i-a adus atâtea satisfacţii în ultimii 37 de ani.

Elena Pagu nu se dezminte nici la cei 94 de ani pe care îi va împlini peste doua luni. Sportiva este multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş pentru seniori şi la viteză la 60 şi 100 m şi pierdut numărul medaliilor câştigate în ultimii 37 de ani, atunci când s-a apucat de sportul de performanţă.

Eu nu am mizat pe trofee şi pe medalii, dar dacă sunt acolo şi îmi reprezint ţara, atunci vreau să fiu prima! La aproape 94 de ani mă simt ca întotdeauna, gata de un antrenament”,a declarat multipla campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

De 12 ani, campioana are un manager care merge cu ea în toată lumea, acolo unde concurează. Pentru că anul acesta nu ştie daca va mai participa la vreun concurs din cauza Pandemiei de Coronavirus, Elena şi-a făcut plauri pentru 2021. Nu va rata Campionatul Mondial de Marş din Portugalia!

La toate concursurile vreau să merg,  inclusiv la Campionatul Mondial din Portugalia de anul viitor!”, a completat sportiva în etate.

 

Nici Coronavirusul n-a oprit-o. Secretul, un pahar de vin

Sportiva povesteşte cum Pandemia de Coronavirus nu a împiedicat-o să îşi urmeze programul pe care îl are de ani de zile! S-a antrenat o dată la două zile, uneori chiar zilnic.

Mi-am făcut o declaraţie scrisă şi am continuat să fac marş o zi da şi una nu. Au fost şi zile în care am făcut în fiecare zi. Oamenii, vecinii din porţiunea asta a oraşului mă ştiu, mă aplaudă, mă opresc, mă întreabă”, a declarat sportiva.

Elena dezvăluie şi secretul sănătăţii şi al longevităţii sale! Nu a mai luat un medicament de 20 de ani, iar în fiecare seară bea câte o jumătate de pahar de vin: „Eu nu iau medicamente , s-a mai întâmplat câte o scrânteală, să îmi rup o tibie sau să fac o hernie de disc.  Nu iau ea medicamente! Mai beau câte o jumătate de pahar de vin. O tărie. Pot să beau vin , un pic, jumătate de pahar, după masa de seară”.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: atletism 

viewscnt
Articole similare