Oficialul lui CFR Cluj, Marius Bilaşco, a anunţat că ştie despre discuţiile pe care antrenorul Dan Petrescu le-a avut cu anumite cluburi din străinătate, pentru a prelua o echipă din ţara în care "Bursucul" îşi doreşte să revină.
De unde a venit interesul pentru Dan Petrescu
Pe finalul anului, Nelu Varga şi Dan Petrescu au negociat contractul antrenorului şi au ajuns la un consens. Principalul va avea un contract valabil până în 2029 şi are cale liberă spre a-şi alege strategia cu care să atace campionatul în Superligă, dar şi să facă performanţă în Europa.
Dan Petrescu a avut mai multe experienţe în străinătate ca antrenor, în Polonia, Rusia, China, Turcia sau Qatar, dar marele său vis este de a antrena în fotbalul britanic, acolo unde a fost un jucător apreciat cât timp a îmbrăcat tricoul lui Chelsea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De altfel, Dan Petrescu a fost contactat de mai multe echipe din liga a doua engleză, Championship, în trecut, dar antrenorul a refuzat, pentru că n-a fost convins de proiectul cu care s-au prezentat cei care l-au contactat.
"(n.r. - în trecut) Din Championship a discutat de mai multe ori cu multe echipe. E greu să ajungi acolo, dar îl ajută numele şi cariera de jucător", a declarat Marius Bilaşco pentru Orange Sport.
În schimb, la CFR Cluj, Dan Petrescu a primit asigurări inclusiv din partea lui Nelu Varga că e în centrul strategiei clubului pentru următorii ani.
Ardelenii au schimbat foaia în ultima perioadă, au renunţat la jucătorii cu contracte mari şi au echilibrat bugetul clubului, pentru a încerca să micşoreze datoria de peste 25 de milioane de euro a clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Nivelul salarial a coborât foarte mult. Ştiu că nu mai avem contracte mari. Au fost jucători care au câştigat sume mari, dar de un an şi ceva nu mai există asemenea contracte. Am încercat să găsim un echilibru.
Nu pot să spun cel mai mare salariu. Ce s-a reuşit în această perioadă, cu mari sacrificii din partea patronului şi prin noi prin prisma a ce am reuşit să negociem. Am reşuşit să coborâm la un nivel care să ne permită să mergem înainte", a mai spus Marius Bilaşco.
- Citește și
- VIDEO | Spectacol în LaLiga! Real Madrid a obţinut cu mare noroc cele trei puncte pe terenul lui Valladolid. Celta Vigo - Sevilla 1-1
- Primele cuvinte ale lui Ronaldo după ce a semnat cu Al-Nassr: ”Viziunea pe care o au mă inspiră!”
- VIDEO | Două autogoluri ”spectaculoase” în Liverpool - Leicester City! Fundaşul central al ”Vulpilor” şi-a îngropat echipa după ce se afla la conducere
- Oligarhii ruşi au pierdut 95 de miliarde de dolari în 2022, sub efectul sancţiunilor. Roman Abramovici şi-a văzut averea scăzând cu mai mult de jumătate
- Alexia Putellas şi Lionel Messi, sportivii anului în ancheta Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive! Ce loc a ocupat David Popovici
- S-au încheiat negocierile de la CFR Cluj dintre Nelu Varga şi Dan Petrescu! Moment unic în România în privinţa postului de antrenor | EXCLUSIV
- Reacţie savuroasă în direct după ce a fost anunţat că Premier League se vede la Orange Sport: ”Eu cred că în următorii 10 ani nu poate juca niciun fotbalist român acolo. Nu rezistă fizic!” | EXCLUSIV
- BREAKING NEWS | Cristiano Ronaldo a fost anunţat oficial la Al-Nassr: ”Cel mai mare atlet din lume a semnat cu noi!”
- Marc Overmars a suferit un preinfarct! Fostul internaţional olandez a fost spitalizat
- VIDEO | Liverpool - Leicester 2-1, West Ham - Brentford 0-2. ”Cormoranii” rămân în lupta pentru titlu, după două autogoluri marcate de acelaşi jucător
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, oferta dan petrescu, marius bilasco, nelu varga