Helmut Duckadam (63 de ani) a vorbit despre lupta la titlu din acest sezon şi a analizat fiecare dintre primele trei favorite, anume liderul Farul Constanţa, campioana CFR Cluj şi vicecampioana FCSB. Fostul mare portar a rămas plăcut surprins de performanţa lui Gică Hagi.
Farul Constanţa este liderul la zi din campionatul României şi echipa de bătut în momentul de faţă.
CFR Cluj stă la pândă şi abia aşteaptă un pas greşit al dobrogenilor. FCSB se află în mare formă şi speră şi ea la primul loc la finalul stagiunii actuale.
Fostul mare portar român, Helmut Duckadam, a vorbit despre această luptă în trei care se anunţă la titlul din Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă ar fi o dramă pentru Dan Petrescu să piardă campionatul în faţa lui Mihai Pintilii, Duckadam a replicat: ”Uităm că eu, care am fost mai sceptic, dar vedem totuşi că Farul Constanţa îşi menţine acelaşi parcurs şi va fi o nucă foarte grea anul acesta pentru CFR şi FCSB”.
Totodată, fostul mare portar a fost chestionat dacă în continuare crede că CFR Cluj va câştiga campionatul, acesta îşi susţine ideea.
”Da, merg în continuare pe această idee. Văd acolo o conducere care ştie ce îşi doreşte, dar Farul Constanţa mă surprinde plăcut că reuşeşte să menţină ritmul”, a completat acesta, pentru Orange Sport.
La Farul zmei, la FCSB mieluşei. De ce nu reuşesc tinerii lui Hagi la echipa lui Gigi Becali
În ciuda faptului că Farul este prima în clasament şi se bazează pe un procent foarte mare de jucători tineri, unii dintre aceştia nu au reuşit să performeze şi la alte cluburi, în mod special la FCSB şi în străinătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Helmut Duckadam a abordat şi acest subiect şi şi-a exprima opinia cu privire la de ce nu reuşesc jucătorii de la Farul să se acomodeze la FCSB.
”Sigur, probabil că este o altă atmosferă acolo, presiune mai puţină sau doar partea unui singur om cum ar fi Gică Hagi. Aici presiunea e mai mare. Bucureştiul e mai complicat decât Ovidiu.
Cu toate că ei sunt jucători talentaţi, probabil că ceea ce se întâmplă la foarte mulţi jucători români, anume automulţumirea, joacă un rol esenţial”, a concluzionat portarul de legendă al Stelei de la Sevilla 1986.
- Citește și
- Marcel Puşcaş a răbufnit şi l-a atacat pe Mirel Rădoi: ”Fără BAC şi în teren, şi în afară!”. Discurs ironic la adresa fostului antrenor de la Craiova
- Încă două plecări de la Universitatea Craiova după ”divorţul” de Mirel Rădoi: ”Au reziliat şi ei”
- ”M-aş duce undeva să joc”. Următoarea plecare de la FCSB? Fotbalistul, sfătuit să se despartă de îndată de vicecampioană | EXCLUSIV