You are here:

La Liga | Getafe - Rayo Vallecano 0-2, record de eliminări egalat pentru gazde, pe Wanda Metropolitano

La Liga | Getafe - Rayo Vallecano 0-2, record de eliminări egalat pentru gazde, pe Wanda Metropolitano

La Liga

Comentarii

Echipa spaniolă Rayo Vallecano a învins marţi, în deplasare,scor 2-0, formaţia madrilenă Getafe, într-un meci din etapa a 19-a din La Liga. Getafe a avut trei jucători eliminaţi.

Fără Andrei Raţiu, menţinut pe banca rezervelor de către antrenorul Francisco Rodriguez, Rayo Vallecano s-a impus în faţa celor de la Getafe. Meciul s-a disputat pe arena Civitas Metropolitano, stadionul celor de la Getafe fiind suspendat. 

Record negativ egalat de Getafe, trei cartonaşe roşii într-o singură partidă

Gazdele au rămas în zece din minutul 40, când a fost eliminat Juanmi Latasa, pentru al doilea cartonaş galben.

Jucătorii lui Getafe au mai văzut trei cartonaşe roşii în alte două partide, în La Liga, cu Villareal în sezonul 2019-2020 şi cu Zaragoza, în sezonul 2011-2012.

Oaspeţii au profitat şi au deschis scorul prin Sergio Camello, în minutul 45+1. Imediat după pauză acelaşi Camello a ridicat scorul la 2-0, în minutul 47, iar Getafe a rămas în nouă jucători, arbitrul Jorge Figueroa Vazquez eliminându-l cu roşu direct pe Mason Greenwood, în minutul 50. 

În minutul 69, Damian Suarez a primit un galben în timp ce era schimbat cu Alderete, iar pe drumul spre bancă l-a primit şi pe al doilea, devenind cel de-al treilea jucător al lui Getafe eliminat.

Rayo s-a impus cu 2-0 şi este pe locul 11 în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Getafe se află pe poziţia a opta, cu 26 de puncte.

 

 

Afla mai multe despre: la ligagetaferayo vallecano 

viewscnt
Articole similare