În etapa a opta, care se va disputa în weekend, fanii englezi vor fi invitaţi să participe la un moment special în amintirea Reginei Elisabeta a II-a: ei vor aplauda în minutul 70 al meciurilor, timp de 60 de secunde, ca un omagiu adus celor 70 de ani de domnie ai fostei regine, a anunţat miercuri conducerea Premier League, într-un comunicat.
La meciurile din etapa a opta din Premier League fanii vor fi invitaţi să aplaude, în minutul 70, în onoarea celor 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a
Începând de vineri, Premier League îşi revine în drepturi, odată cu meciurile etapei a opta. Va fi o nouă ocazie pentru fotbalul englez de a aduce un omagiu reginei defuncte.
”Toate meciurile din Premier League care se vor disputa între zilele de vineri 16 şi duminică 18 septembrie vor reprezenta o oportunitate pentru ca fanii şi cluburile să se reunească pentru a aduce un omagiu Majestăţii Sale, Regina Elisabeta a II-a, şi să onoreze viaţasa extraordinară precum şi contribuţia sa la istoria naţiunii şi a lumii”, se precizează în comunicatul emis miercuri de Premier League.
Pentru acest lucru, înaintea loviturii de start a fiecărui meci, se va păstra un minut de reculegere, care va fi urmat de intonarea imnului naţional al Regatului Unit, God Save The King. În minutul 70 al meciurilor, fanii din tribune vor fi invitaţi să aplaude, timp de un minut, în onoarea celor 70 de ani de domnie ai Reginei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: regina elisabeta a ii-a-premier league