Antrenorul lui Antwerp, Ladislau Boloni, riscă să fie amendat cu după ce a fost trimis în tribune în repriza a doua a meciului de campionat cu Standard Liege, de la sfârşitul lunii octombrie.
În timpul meciului cu Standard (0-0 pe teren propriu), Boloni a aruncat un al doilea balon pe teren, aproape de arbitrul Bram Van Driessche. Deja avertizat, antrenorul român a fost trimis în tribune. După meci, el l-a criticat din nou pe arbitru.
"Am spus după meci că arbitrilor le e greu să facă faţă presiunii cluburilor mari. După conferinţa de presă, am avut o discuţie amicală cu Van Driessche şi a recunoscut că, în calitate de arbitru tânăr, îi e greu să facă faţă. E oare declaraţia mea atât de criminală? Îi pun în pericol integritatea? Vreau să fiu tratat pe picior de egalitate. Sunt alţi trei antrenori care au făcut declaraţii mult mai grave. Eu spun doar ce gândesc, mai e asta permis? Vin dintr-o regiune care a cunoscut comunismul, aşa că mă pot adapta cu uşurinţă dacă asta e ceea ce vreţi", a întrebat Boloni.
Verdictul comisiei de disciplină va fi cunoscut în cursul acestei săptămâni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: boloni, antwerp, standard liege, van driessche, belgia, campionat