You are here:

Laszlo Balint începe să resimtă presiunea de la UTA: ”Meciurile trec şi nu adunăm puncte!”

Laszlo Balint începe să resimtă presiunea de la UTA: ”Meciurile trec şi nu adunăm puncte!”

UTA

Comentarii

UTA Arad şi FC Voluntari au încheiat la egalitate duminică, la Arad, scor 1-1, într-un meci al etapei a 18-a din Superligă.

Oaspeţii de la Voluntari au deschis scorul la Arad încă din minutul 2 al meciulu, prin Damaşcan, care a profitat de o eroare a lui Balauru. Egalarea a venit repede, în minutul 13, când Keseru a finalizat o fază de atac, bine construită, a arădenilor.

La finalul meciului, Balint a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul arădenilor a fost îngrijorat, deoarece echipa lui nu reuşeşte să adune puncte. 

”Meciurile trec şi nu adunăm puncte!”

”Cred că acesta este cel mai important element pe care trebuie să îl menţionăm. Să începi de la 1-0 pentru adversar, este un handicap foarte important, mai ales împotriva unei echipe cum este FC Voluntari. O echipă care ştie să aglomereze zona centrală, care se apără foarte bine, are talie, are jucători cu experienţă în zona centrală.

Mă bucură foarte tare modul în care grupul a reacţionat. Nu am pus capul în pământ, am egalat relativ repede, am pus presiune pe adversar, ne-am creat câteva ocazii destul de important dar, din păcate, nu am reuşit să întoarcem meciul. Legat de partea aceasta de spirit, de atitudine colectivă, este un punct foarte bun de plecare pentru ceea ce ne propunem.

Este la fel de adevărat că meciurile trec. Nu reuşim să adunăm punctele de care avem nevoie pentru a urca puţin în clasament. Urmează o pauză cred eu bine-venită, ca să reglăm anumite lucrurile şi să abordăm meciurile din acest an calendaristic cu mai mult curaj şi să facem puncte. Asta este cel mai important.

Clar că era un meci în care trebuia să riscăm tot, dar această abordare ofensivă le-a permis celor de la FC Voluntari să aibă câteva contraatacuri periculoase. Ştiam acest lucru. Oarecum ne-am asumat. Am scăpat de câteva ori cu un pic de şansă. Asta ne trebuie: să avem curaj, să avem încredere.

Până la urmă sunt lucruri la care trebuie să ne adaptăm. Nici soluţiile nu au fost foarte numeroase. Cel puţin în compartimentul defensiv. La un moment dat Aly Abeid făcea semn că nu mai poate, eram aşa într-o situaţie în care nu ştiam ce soluţie să am. Chiar dacă era pregătit Stahl. Acesta nu se poate apăra aşa bine la un jucător cum este Damaşcan.

Este bine că s-a terminat aşa, până la urmă. Voluntari este o echipă capabilă să pună probleme. Şi la fazele fixe, la contraatacuri. Mai avem foarte mult de muncă.

Fiecare jucător are calitate. De aceea sunt la această echipă. În momentul în care au semnat, clubul a investit în primul rând încredere în ei. Eu, ca antrenor, trebuie să fac în aşa fel încât să scot maximum din potenţialul lor, în acest moment.

Este clar că forma sportiva este oscilantă, nu este un drum constant. Mă bucur pentru toţi, dar trebuie să evidenţiem grupul. Aici este foarte important să creştem, ca spirit, ca încredere în tot ceea ce putem să facem împreună”, a declarat Laszlo Balint. 

Afla mai multe despre: laszlo balint-uta-voluntari 

viewscnt
Articole similare