Unul dintre jucătorii exponenţiali din istoria CFR-ului, liderul echipei, câştigător a 8 trofee la Cluj, Ricardo Cadu a fost invitat special la meciul de duminică seară, cu FCSB.
"Suntem bucuroşi să vă anunţăm că fostul căpitan al CFR-ului, Ricardo Cadu, va fi invitatul special al clubului nostru la meciul cu FCSB, de duminică! Golurile sale decisive din meciurile cu rivala locală, U Cluj, reuşite care au adus două titluri de campioană în Gruia, vor rămâne mereu în mintea şi inima suporterilor CFR-işti! Cadu revine în Gruia pentru a fi alături de băieţi în meciul important împotriva echipei de pe locul 2" a fost mesajul oficial al celor de la CFR.
"Steaua este una dintre cele mai bune formaţii din România, care an de an bagă masiv bani şi transferă tot ce e mai bun. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, de top, care ştie meserie şi care aduce un mare plus la Cluj. E foarte important să-i facă pe jucători să înţeleagă că fără luptă nu se poate face performanţă, iar că cele mai importante meciuri sunt cu echipele mici, nu cu granzii", spunea Cadu în urmă cu câteva săptămâni.
Acesta a vorbit şi despre amintirile din meciurile cu FCSB: "În cariera mea am o mare dezamăgire atunci când vorbesc de Steaua. Chiar dacă am scris istorie în fotbalul românesc, dezamăgirea carierei mele este că niciodată n-am bătut-o pe Steaua! Am jucat de 13 ori împotriva steliştilor, dar niciodată nu am reuşit să-i bat, chiar dacă le-am luat 3 titluri de campion. După cum vă ziceam, titlul se câştigă împotriva echipelor mici".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, steaua, fcsb, ricardo cadu