Leo Messi (32 de ani) a reacţionat dur după ce FC Barcelona fost învinsă de Atletico Madrid în semifinala Supercupei Spaniei, 2-3, disputată în Arabia Saudită. Starul argentinian n-a putut trece uşor peste "greşelile copilăreşti" care i-au costat pe colegii săi prezenţa în finala Supercupei şi ocazia unui nou El Clasico, împotriva rivalei Real Madrid.
FC Barcelona a reuşit să întoarcă scorul, după ce Koke a marcat la chiar prima acţiune a reprizei a doua, după ce Messi şi Griezmann au marcat împotriva lui Atletico. Apoi, catalanii au avut două goluri anulate de VAR, prin care se putea face 4-1, dar în ultimele zece minute au căzut total. Echipa lui Simeone a marcat întâi prin Morata, din penalty, apoi Correa a dat lovitura, cu două minute înainte de final.
Messi a fost foarte furios la finalul meciului disputat la Jeddah: "Este păcat, am făcut un meci foarte bun, după mult timp în care n-am arătat foarte bine. Ne-am simţit bine din nou, am fost în control, am dominat şi am atacat tot timpul. Am lăsat să ne scape victoria din cauza unor greşeli copilăreşti când Atletico era aproape 'moartă', în mai puţin de zece minute au întors un meci pe care trebuie să-l câştigăm.
Mă doare. Este un titlu şi voiam să avem ocazia să-l câştigăm. Am arătat altfel faţă de am jucat recent împotriva lui Espanyol, am făcut un joc bun, dar nu am putut obţine victoria. Totuşi, în ciuda înfrângerii, am făcut un pas înainte. Dar suntem conştienţi că nu am făcut lucrurile aşa cum ne dorim. Nu vrem să mai facem din nou aceste greşeli copilăreşti", a spus Leo Messi, după meci, conform Goal.
Atletico Madrid - Real Madrid este finala Supercupei Spaniei, care se va juca tot la Jeddah, în Arabia Saudită, duminică, de la ora 20:00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: leo messi, fc barcelona, supercupa spaniei, reactie, atletico madrid, greseli