Albion Rrahmani (23 de ani), supranumit şi ”Lewa” din Giuleşti, a ajuns la Rapid şi face senzaţie încă de la primele sale apariţii, dar destinul său putea fi cu totul altul. La începutul acestui an a fost şi pe lista celor de la CFR Cluj,
Albion Rrahmani, poate cel mai în formă jucător din Superligă în momentul de faţă, a fost şi pe lista celor de la CFR Cluj.
Interesul clujenilor pentru atacantul ajuns între timp la Rapid a fost mai vechi, mai exact la începutul acestui an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Lewa” din Giuleşti putea să dea goluri pentru o rivală din Superligă | EXCLUSIV
La acel moment, CFR Cluj căuta un jucător de profil ofensiv, iar în vederile lor au intrat doi fotbalişti din campionatul din Kosovo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lângă Albion Rrahmani, celălalt jucător care atrăsese atenţia oficialilor clujeni a fost colegul său de la FC Ballkani, Ermal Krasniqi.
Dintre cei doi, CFR-ul l-a luat pe Krasniqi, iar motivul a fost reprezentat de faptul că acesta intrase în ultimele şase luni de contract cu fosta sa echipă, în timp ce Rrahmani avea o durată mai lungă a angajamentului.
Toate detaliile acestei situaţii au fost dezvăluite de Marius Bilaşco, oficial al celor de la CFR Cluj.
”Ne-am uitat şi la el, el mai avea contract şi Krasniqi intrase în perioada de şase luni. Noi îl căutam pe Krasniqi şi la el ne-am oprit.
Ne-a plăcut cum a jucat cu noi Rrahmani, a avut o cazie mare la meciul de la Cluj, dar parcă nu era pentru profilul căutat de noi, dar se vedea că e atacant, avea număr de goluri şi am înţeles că e şi un caracter frumos”, a declarat Bilaşco, la Orange Sport.
În cele din urmă, Albion Rrahmani a mai stat în Kosovo doar şase luni, iar la începutul acestui sezon a ajuns în România, unde a fost transferat de Rapid, deşi mai era şi pe lista lui Sepsi.
Atacantul a avut un impact uriaş încă de la primele sale meciuri în tricoul giuleştenilor, reuşind să marcheze patru goluri în două partide.
Iar în ceea ce priveşte posibila plecare a lui Ermal Krasniqi de la CFR Cluj, Marius Bilaşco a adăugat: ”Aşteptăm, vedem, discuţii au mai fost. Mai multe ţări au mercato deschis, astea care mai pot plăti”.
- Citește și
- Bogdan Cosmescu a răbufnit când a văzut bătaia de la meciul juniorilor Chiajna - Steaua. ”Teatru. Zici că l-a lovit Mike Tyson”
- De la FCSB, direct în vederile lui Edi Iordănescu. ”Îşi doreşte să revină la echipa naţională a României"
- Sorin Cârţu a găsit explicaţia pentru umilinţa suferită de Universitatea Craiova cu FCSB: „Au venit nepregătiţi la meciul ăsta!”
Afla mai multe despre: rapid, cfr cluj, albion rrahmani, ermal krasniqi, marius bilasco