You are here:

Liga 1 are un nou sponsor principal şi îşi schimbă numele! "Suma e mai mare!" Cum se va numi de acum prima ligă a României

Liga 1 are un nou sponsor principal şi îşi schimbă numele! "Suma e mai mare!" Cum se va numi de acum prima ligă a României

Superliga

Comentarii

Liga I are un nou sponsor principal! Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că prima ligă din România va fi sponsorizată, la fel ca Liga a II-a, de Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor este o marcă a grupului Fortuna, sponsorul principal al echipei naţionale, iar acum va defeni sponsorul principal al Ligii I. Competiţia se va numi ”Liga 1 Casa Pariurilor”.

Ne-am întâlnit pentru a vă prezenta noul sponsor al Ligii I, Casa Pariurilor. Suntem alături de domnul Lewis (n.r. Findlay), general managerul Gasa Pariurilor şi domnul Orlando Nicoară, reprezentantul EAD, deţinătorii drepturilor TV. Vreau să felicit Casa Pariurilor pentru că a câştigat această luptă cu ceilalţi competitlori şi sperăm ca în decursul celor cinci ani de contract să avem o colaborare prodigioasă şi să aducem cât mai multă lume la stadion.

Valoarea contractului e confidenţială, dar este mai mare decât suma încasată de la precedentul contract (n.r. cel cu Betano). Sumele care vin de la sponsor se cumulează la contractul avut cu televiziunile şi se împart cluburilor ca şi până acum (n.r. conform locului ocupat în campionat)", a declarat Gino Iorgulescu.

În octombrie 2017, FRF a semnat un parteneriat cu Casa Pariurilor, care din acel sezon a devenit sponsor oficial al Ligii 2 şi al Cupei României. Mai mult, Fortuna sponsorizează şi echipa naţională de fotbal a României.

La conferinţa de presă a luat parte şi managerul general de la Casa Pariurilor, britanicul Lewis Findlay, care a glumit pe seama performanţelor avute în trecut de naţionalele României în partidele cu reprezentativele Angliei, precizând că acesta a fost unul din motivele care l-au convins să vină în ţara noastră.

Acesta a precizat că una din misiunile noului sponsor va fi să pună umărul la readucerea microbiştilor români pe stadioane.

"Ţinând cont că România are o tradiţie în a bate Anglia, am decis să vin aici, alături de voi. Ne amintim de 1998, 2000 şi performanţa fantastică a echipei sub 21 de ani, care a învins Anglia, la europeanul din Italia.

În ultimii doi ani am susţinut Liga a doua şi Cupa României. Am susţinut şi am crezut în fotbal la orice nivel. Am susţinut Victory Cup şi Bucovina Rădăuţi chiar şi în Liga a treia. Acum suntem mândri să fim sponsorii principali ai Ligii 1.

Un meci de fotbal atrage mai mult decât orice altceva. Suntem interesaţi într-un sport sănătos şi vrem să aducem din nou publicul la stadion. În UK am avut o problemă asemănătoare în urmă cu 20 de ani, când, din cauza violenţelor, am pierdut publicul. A trebuit să muncim din greu să aducem din nou oamenii la stadion. Sunt convins că, lucrând cu Gino (Iorgulescu), cu Orlando (Nicoară), cu echipele şi cu jucătorii, îi vom ajuta să se reconecteze cu comunităţile şi fanii.

Împreună cu voi, presa şi televiziunile, sperăm să aducem din nou suporterii la stadion",
a declarat Lewis Findlay, manager general Casa Pariurilor.

Afla mai multe despre: lpfgino iorgulescucasa pariurilor,  

viewscnt
Articole similare