You are here:

Liga 1 „se mută” la volei! Steaua, Dinamo, Rapid si Galaţi se luptă pentru cupă: "Nu există favoriţi, clasamentul contează mai puţin"

Liga 1 „se mută” la volei! Steaua, Dinamo, Rapid si Galaţi se luptă pentru cupă: "Nu există favoriţi, clasamentul contează mai puţin"

Sporturi

Comentarii

La Mioveni se vor disputa sâmbătă şi duminică semifinalele, respectiv finala competiţiei

Pentru al doilea weekend la rând, oraşul Mioveni va fi gazda unui spectacol voleibalistic. Dacă acum o săptămână fetele s-au luptat pentru Cupa României, De data aceasta este rândul echipelor masculine să facă show în cadrul turneului Final Four al aceleiaşi competiţii.

Programul zilei de sâmbătă va fi deschis de eternul derby Dinamo – Steaua, care va începe la ora 16.00. În campionat, steliştii s-au impus de două ori, de fiecare dată cu 3-2 după cinci seturi foarte disputate. Apoi, va urma meciul dintre Arcada Galaţi şi Rapid, care va începe la ora 19.00. Finala va avea loc duminică, de la ora 18.00. Toate partidele vor fi transmise în direct la TVR 3.

Deţinătoare deja a titlului şi a Supercupei, Arcada Galaţi e decisă să nu scape printre degete acest trofeu.

„Noi mereu plecăm la drum cu gândul să câştigăm orice trofeu. Cum am avut de la începutul acestui sezon, astea sunt obiectivele noastre, să câştigăm tot ce se poate”, a declarat Marian Bala, căpitan la Arcada Galaţi, pentru Sportsnet.ro

Învinşi de Rapid cu 3-0 în campionat, acum două săptămâni, gălăţenii speră să-şi ia revanşa.

„Ne ajută că am jucat cu ei şi sper să învăţăm ceva din meci şi să ne fie mai uşor” – Marian Bala, căpitan Arcada Galaţi.

„Dacă vom câştiga cupa, putem spune că ne-a ajutat. Dacă nu, vom spune că nu” – Sergiu Stancu, antrenor Arcada Galaţi.

Internaţionalul român Marian Bala spune că lupta pentru Cupa României e mereu specială, pentru că din doar două meciuri poţi câştiga trofeul.

„Cupa României are special faptul că din doar două meciuri poţi câştiga un trofeu şi nu ai prea multe şanse. Cred că asta are special. Eu cred că am început să jucăm mai bine decât la startul sezonului. Mai avem lucruri de pus la punct, dar suntem optimişti” – Marian Bala, căpitan Arcada Galaţi.

Antrenorul Arcadei, Sergiu Stancu, consideră că pe umerii jucătorilor săi e mereu presiune.

„Din punctul meu de vedere, la o competiţie precum Cupa României nu există favoriţi, clasamentul contează mai puţin, pentru că nu se ţine cont de acest lucru. Această presiune e normală, e ceea ce ne dorim să avem şi e ceea ce trebuie să facem în continuare” – Sergiu Stancu, antrenor Arcada Galaţi.

Giuleştenii aşteaptă galeria la meciuri

Debutant la un Final Four al Cupei României, tânărul internaţional al Rapidului, Carol Kosinski, spune că atuul lor ar putea fi presiunea pusă de public.

„Să sperăm că vine galeria mare a Rapidului. Le mulţumim prietenilor noştri, familiilor şi celor care ne susţin” – Carol Kosinski, jucător Rapid.

El crede că sosirea, în vară, a nu mai puţin de 11 jucători noi, a făcut ca omogenizarea să dureze ceva mai mult.

„Aproape toţi jucătorii sunt noi. Suntem doar trei de anul trecut. E foarte greu să omogenizezi o echipă în care vin 11-12 jucători noi, relaţiile de joc se formează mult mai greu. Secretul nostru e că ne înţelegem foarte bine între noi” – Carol Kosinski, jucător Rapid.

Afla mai multe despre: voleicupa romaniei volei 

viewscnt
Articole similare