You are here:

Lincoln Red Imps - CFR Cluj 1-2. Victorie cu emoţii pentru campioana României

Lincoln Red Imps - CFR Cluj 1-2. Victorie cu emoţii pentru campioana Românieigalerie foto
Comentarii

CFR Cluj a reuşit să se impună în faţa Lincoln Red Imps, scor 2-1. Victoria a venit cu emoţii pentru ardeleni, care au beneficiat de mari greşeli defensive la ambele goluri marcate.

Lincoln Red Imps - CFR Cluj 1-2 (Rosa 45 - Debeljuh 52, 58)

Echipele de start:

  • Lincoln: Goldwin - Wiseman, B. Lopes, Chippolina, Toscano - Ronan, Yahaya, Rosa - Walker, Kike Gomez, Britto
  • Rezerve: Soler, Casciaro, Torilla, Gomez, Kovalonoks, Valarino, Carralero, Moore, Sergeant, Ocran, Peacock
  • CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Bouhenna, Graovac, Latovlevici - Deac, Rodriguez, Sigurjonsson - Costache, Debeljuh, Păun
  • Rezerve: Bălgrădean, Hindrich, Manea, Chipciu, Ciobotariu, Tahiri, Petrila, Hoban, Gussouma, Cestor, Itu

Min 90. S-a încheiat partida.

Min 80. Sigurjonsson dansează prin defensivă lui Red Imps şi îi aşează mingea perfect lui Deac, care, din careu, nu poate trimite decât peste.

Min 58. Gooool CFR!!! Un apărător încearcă să paseze înapoi la Portar, dar Debeljuh intrceptează şi o aduce pe CFR în avantaj.

Min 52. Goool CFR!! O centrare a ardelenilor ajunge în careu, portarul iese greşit, iar Debeljuh înscrie cu uşurinţă cu capul.

Min 46. A început partea secundă.

Min 45. S-a încheiat prima repriză.

Min 45. Goool Red Imps! Echipa din Gibraltar deschide scorul, cu un gol minunat. Jucătorii au pasat prin defensiva CFR-ului, iar Rosa a finalizat.

Min 29. Clujenii creează o fază bună de atac, cu balonul ajungând în partea stângă a terenului. Deac vine în mijloc, în afara careului, şi primşte pasa, dar şutul său este slab, iar Goldwin îl prinde cu uşurinţă.

Min 16. Walker prinde un şut incredibil de la distanţă, din voleu, care mergea în vinclu, dar Arlauskis se opune.

Min 1. Gomez pătrunde în interiorul careului şi interceptează o pasă. El trimite un şut precis pe jos în direcţia barei din partea stângă, însă balonul este blocat în corner.

Min 1. A început partida.


CFR Cluj a trecut dramatic de bosniacii de la Borac Banja Luka, iar acum se va lupta cu echipa din Gibraltar. Lincoln s-a calificat în turul 2 după ce a făcut spectacol cu Fola Esch din Luxemburg, scor 7-2. CFR ar trebui să fie atentă la jucătorii străini de la echipa din Gibraltar. 

Trei jucători străini de la Lincoln Red Imps de care CFR trebuie să se teamă!

Cu un lot cotat la puţin peste 1 milion de euro, Lincoln Red Imps nu reprezintă un pericol foarte mare pentru CFR Cluj. Dincolo însă de jucătorii autohtoni interesanţi, precum Liam Walker sau Tjay de Barr, formaţia din Gibraltar are trei jucători străini de care CFR trebuie să ţină cont.

Brian Gomez este primul dintre ei. Argentinianul este o nouă achiziţie a lui Lincoln. Are 27 de ani şi evoluează în banda stângă a terenului, devenind cel mai bine cotat jucător din lot (200 de mii de euro). Gomez a început fotbalul la Argentinos Juniors, dar a mai trecut în cariera sa pe la Estudiantes, Brown de Adrogue, San Antonio, Feirense şi Droxa Dramas.

Spaniolul Fernando Carralero a ajuns de asemenea în această vară la Lincoln Red Imps. Are 35 de ani şi joacă în rolul de mijlocaş lateral stânga. În primele sale 10 meciuri pentru Lincoln Red Imps a marcat deja de cinci ori. Este un fost jucător al celor de la FC Botoşani, iar în cariera sa a mai jucat pentru Betis, Sabadell, Alermia, Burgos sau Ejido printre altele.

Nikita Kovalonoks (foto jos) a fost de asemenea achiziţionat în această vară. Atacantul leton măsoară 1.95 m şi este o adevărată forţă a naturii. Primul meci l-a disputat pentru Lincoln în partida cu CS Fola Esch, din turul 1 preliminar al UEFA Champions League din acest sezon. A mai jucat la Skonto Riga, ADO Den Haad, Plauen, Melta sau Dinamo Riga printre altele.

Cine este Lincoln Red Imps?

Echipa din Gibraltar a căpătat atenţie internaţională în 2016, când a reuşit un rezultat cu adevărat surprinzător. Atunci, după ce trecuse de campioana Estoniei în prima rundă, 3-2 la general, formaţia din Lincoln avea să o înfrunte pe marea Celtic.

Formaţia din Glasgow avea parte de problemele sale, iar, după despărţirea de antrenorul Ronny Delia, Brendan Rodgers fusese adus în locul său. Nord-irlandezul se luptase pentru titlu în Anglia, cu Liverpool şi s-a dovedit a fi o captură incredibilă pentru ”the bhoys”, câştigând fiecare trofeu posibil cât timp a fost la Celtic.

Însă, la debutul său pentru Celtic, Rodgers o înfrunta pe Lincoln Red Imps şi avea să fie victima unuia dintre cele mai ruşinoase rezultate din istoria clubului. Echipa din Gibraltar, în meciul tur jucat acasă, a reuşit să se impună cu scorul de 1-0, umilind-o pe fosta campioană a Europei, care era aşteptată să treacă cu uşurinţă de adversara mult mai slab cotată.

În retur, ”the hoops” au întors cu uşurinţă rezultatul, câştigând 3-0, dar rezultatul va rămâne pentru totdeauna în istorie. Căpitanul scoţienilor, Scott Brown, a declarat în urma meciului că rezultatul a lăsat o ”cicatrice” asupra clubului.

Echipele probabile: 

Lincoln Red Imps: Goldwin - Wiseman, Lopes, Chiapolina, Toscano - Walker, Rosa, Yahaya - Ronan, De Barr, Britto

Antrenor: Mike McElwee

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Bouhenna, Cestor, Camora - Rodriguez, Sigurjonsson - Chipciu, Deac, Păun - Omrani

Antrenor: Marius Şumudică

Dacă o va învinge pe Lincoln Red Imps, echipa lui Marius Şumudică va juca cu câştigătoarea dintre Slovan Bratislava (Slovacia) şi Young Boys (Elveţia). Dacă va fi eliminată, CFR va juca în turul 3 preliminar din Europa League. 

Afla mai multe despre: cfrlincoln red impsmarius şumudică 

viewscnt
Articole similare