You are here:

Loţi Boloni şi-a găsit deja echipă. Revenire surpriză pentru unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori români

Loţi Boloni şi-a găsit deja echipă. Revenire surpriză pentru unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori români
Comentarii

Demis de Panathinaikos, în ciuda faptului că a scos din impas o echipă prăbuşită, Boloni pare aproape de o revenire surpriză în Belgia.

Fost antrenor la Standard Liege, Antwerp şi Gent, Laszlo Boloni ar putea reveni în campionatul belgian, acolo unde este dorit de nou promovata Seraing.

Potrivit La Derniere Heure, reputatul tehnician român este principalul favorit pentru a-l înlocui pe Emilio Ferrera, omul care a promovat-o pe Seraing în prima ligă.

Pe lista clubului s-ar mai afla Franky Vercauteren şi Michel Preudhomme, dar potrivit sursei citate, Boloni este principalul favorit al conducerii. ”Nu putem discuta acum despre acest subiect. Momentan, avem un antrenor. Când Emilio Ferrera nu va mai fi antrenorul echipei, vom vedea” a mărturisit preşedintele clubului.

Cine este RFC Seraing

Seraing este un oraş francofon din regiunea Valonia din Belgia. În acest oraş, a luat naştere în 1922 clubul Royal Union Leigeoise, care ulterior a devenit Royal Football Club Seraing.

Clubul a reuşit să obţină promovarea în prima ligă belgiană după 25 de ani, sub comanda lui Emilio Ferrera, un fost mijlocaş belgian cu prezenţe sporadice la Anderelecht, dar un antrenor experimentat, cu foarte multe echipe în cv-ul său, printre care şi Club Brugge, Genk sau Al Shabab.

  • Boloni este campion al Belgiei cu Standard Liege în 2008-2009
  • 3 trofee a cucerit românul în Belgia: un titlu şi două Supercupe
  • A făcut minuni la Antwerp, transformând o nou promovată într-o echipă de Cupe Europene
  • 118 meciuri a pregătit-o Boloni pe Antwerp, doar 3 pe Gent şi 81 pe Standard Liege

Afla mai multe despre: laszlo boloniseraing 

viewscnt
Articole similare