Florin Lovin a avut un discurs dur la adresa lui Dan Şucu, patronul Rapidului.
Dan Şucu, distrus de Florin Lovin în direct: „Aveam alte aşteptări!”
Fostul jucător consideră că patronul de la Rapid greşeşte prin atacurile frecvente lansate la adresa rivalilor din Superligă. Lovin avea alte pretenţii de la Dan Şucu, având în vedere background-ul său impresionant din lumea afacerilor.
„Mi-l imaginam total altfel pe domnul Şucu ca patron. Îl vedeam venind din mediul corporatist, un om liniştit, care nu intră în scandaluri, care nu dă în stânga şi în dreapta. El a făcut asta de la prima conferinţă însă, atunci când a început să dea în toţi, în CFR, în Sepsi, că ei sunt cu ungurii. M-a surprins enorm. Eu chiar aveam alte aşteptări de la el. Credeam că vede fotbalul altfel.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pare totuşi că face altfel în zona de finanţare a clubului, pare puţin diferit ca abordare. La nivel declarativ este doar un alt patron care mă dezamăgeşte. Eu văd lucrurile din exterior totuşi. Când esti în cadrul clubului, e normal să vrei să-ţi aperi echipa”, a spus Florin Lovin la Orange Sport.
Dan Şucu: "Vor fi doar prime de obiectiv, aşa cum este normal"
Diferenţa dintre Rapid şi FCSB este de şapte puncte, cu nouă etape rămase de disputat în acest play-off. Dan Şucu a anunţat ce prime vor încasa jucătorii şi în funcţie de ce criterii va creşte suma primită de fotbaliştii Rapidului, la finalul acestui sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Am stabilit noul sistem de premiere pentru Rapid în această fază a competiţiei. Bineînţeles, mă refer la play-off. Colegii mei, Victor şi preşedintele Nico, au discutat cu băieţii şi au căzut de acord să nu mai fie recompensate punctele.
Da, să nu mai mergem cu prime per meci. Vor fi doar prime de obiectiv, aşa cum este normal în această fază. Pot să vă anunţ că pentru calificarea în cupele europene, tot staff-ul împreună cu fotbaliştii vor împărţi suma netă de 300.000 de euro.
Iar dacă vom câştiga titlul, prima de campionat va fi de 500.000 de euro. Net, bineînţeles. Dacă vom lua titlul, ne vom gândi în funcţie şi de partide, în funcţie şi de spectatorii care vor veni, cum se vor umple stadioanele, dacă putem să mai suplimentăm această sumă de 500.000 de euro.", a anunţat Dan Şucu, la Fanatik.
Rapid o înfruntă pe Universitatea Craiova în etapa a 2-a din play-off-ul din Superliga. Meciul care se va disputa pe Stadionul Ion Oblemenco va avea loc după revenirea jucătorilor de la loturile naţionale, la finalul lunii martie.
Afla mai multe despre: florin lovin, dan sucu, rapid