You are here:

Lovitură de proporţii dată din nou de Gheorghe Hagi. "Regele" negociază intens pentru cea mai mare afacere din istorie. Sume halucinante pentru FC Viitorul

Lovitură de proporţii dată din nou de Gheorghe Hagi. "Regele" negociază intens pentru cea mai mare afacere din istorie. Sume halucinante pentru FC Viitorulgalerie foto

Farul Constanța

Comentarii

Gheorghe Hagi a surprins în fiecare sezon fotbalul românesc prin rezultatele obţinute de FC Viitorul, iar acum "Regele" speră să dea o nouă lovitură pentru a trece la nivelul următor.

Hagi a obţinut nenumărate performanţe pe banca echipei sale, FC Viitorul, însă, începând din vara acestui an, "Regele" s-a retras din centrul atenţiei, iar acum şi-a reluat munca de la birou pentru a duce clubul din Ovidiu la nivelul următor: grupele cupelor europene.

Locul lui Gheorghe Hagi a fost luat pe banca tehnică de ibericul Ruben de la Barrera Fernandez. După un start ezitant de sezon, cu rezultate dezamăgitoare, FC Viitorul a început să se acomodeze cu metodele de pregătire ale noului antrenor, iar acum clubul constănţean are şase meciuri consecutive fără înfrângere în Liga I şi a urcat chiar pe loc de play-off, după primele nouă etape disputate.

Clubul FC Viitorul a fost înfiinţat de Gheorghe Hagi, în 2009, un proiect extrem de ambiţios care a surprins în fiecare sezon fotbalul românesc. La doar un an de la apariţie, echipa din Ovidiu a reuşit promovarea în Liga a II-a. A stat un sezon, iar în 2011/2012 chiar a reuşit accederea în prima ligă. Au urmat sezoane dificile pentru FC Viitorul, care s-a salvat de fiecare dată cu mari emoţii de la retrogradare, însă, în 2014, Gheorghe Hagi a preluat funcţia de manager tehnic şi a trecut pe banca echipei sale.

Lovitură de proporţii dată din nou de Gheorghe Hagi. "Regele" negociază intens pentru cea mai mare afacere din istorie. Sume halucinante pentru FC Viitorul

Iar rezultatele n-au întârziat să apară. În sezonul 2016/2017, FC Viitorul a produs marea surpriză şi a câştigat lupta decisă în ultima etapă cu FCSB pentru titlul de campioană în Liga I. Doi ani mai târziu, au apărut şi celelalte două trofee de pe plan intern, iar acum, după ce a cucerit şi Cupa şi Supercupa României, Gheorghe Hagi vrea mai mult decât o simplă participare în preliminariile Europa League sau chiar Champions League.

"Regele" speră să dea marea lovitură şi să o ducă pe FC Viitorul în grupele cupelor europene, iar pentru a reuşi acest lucru a apelat la ajutorul unor oameni de afaceri importanţi din România. După ce au picat negocierile cu fraţii Pavăl, deţinătorii lanţului de magazine Dedeman, Gheorghe Hagi a demarat acum tratativele cu Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, care are o avere estimată la 125 de milioane de euro.

Aşa cum a recunoscut chiar preşedintele Viitorului, Gheorghe Popescu, Dan Şucu este în negocieri avansate pentru a deveni acţionar la echipa din Ovidiu. Cele două părţi sunt foarte aproape de a bate palma, astfel că Hagi îşi poate face deja planul pentru sezonul următor când FC Viitorul ar putea spera chiar la accederea în grupele cupelor europene.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: gheorghe hagifc viitorul 

viewscnt
Articole similare