You are here:

Lovitură de teatru. Arsene Wenger a recunoscut că vrea să meargă la negocieri cu o super echipă: ”Mi-e dor de antrenorat”

Lovitură de teatru. Arsene Wenger a recunoscut că vrea să meargă la negocieri cu o super echipă: ”Mi-e dor de antrenorat”

Campionate

Comentarii

Arsene Wenger a răspuns cu multă sinceritate în momentul în care a fost întrebat dacă vrea să meargă la Bayern Munchen. Fostul manager al lui Arsenal este pe lista scurtă a lui Bayern Munchen, după ce Niko Kovac a fost demis.

Wenger este în continuare fără angajament, deşi a plecat de la Arsenal în urmă cu două sezoane. Antrenorul francez ar putea reveni însă în activitate. Bayern Munchen îşi caută antrenor după ce l-a demis pe Niko Kovac şi Wenger este unul dintre cei care ar putea ajunge pe banca echipei germane.

Întrebat dacă vrea să meargă la Bayern, fostul manager al lui Arsenal a oferit un răspuns neaşteptat de sincer şi deschis:

”Desigur. Antrenoratul este ceea ce am făcut toată viaţa până acum. Toţi cei care au antrenat vor spune la fel. Îţi lipseşte intensitatea, dar sunt unele lucruri care-ţi lipsesc mult, altele nu-ţi lipsesc. Îmi plac lucrurile care nu-mi lipsesc prea mult... Pe de altă parte, meciurile, victoriile, pregătirea echipei pentru meci, satisfacţiile, emoţiile împărtăşite sunt lucruri care-mi lipsesc. Deci, desigur că da. Am antrenat până la 69 de ani fără întrerupere, la nivel înalt. Chiar mi-e dor”, a declarat Arsene Wenger pentru BeIN Sports.
 

Afla mai multe despre: arsene wenger 

viewscnt
Articole similare