You are here:

Lovitură grea pentru Edi Iordănescu! Unul dintre cei mai importanţi jucători ai României ia în calcul retragerea de la naţională

Lovitură grea pentru Edi Iordănescu! Unul dintre cei mai importanţi jucători ai României ia în calcul retragerea de la naţională

Echipa națională

Comentarii

Edi Iordănescu a avut parte, până acum, de unul dintre cele mai dezastruoase mandate din istoria naţionalei, deşi se află pa banca echipei de doar şase meciuri. În urma rezultatelor umilitoare obţinute de ”tricolori” sub comanda noului selecţioner, mai mulţi jucători iau în calcul retragerea.

Echipa naţională demonstrează de la acţiune la acţiune că nu mai este ce a fost, dar ultimele meciuri jucate de ”tricolori” au reprezentat cu adevărat un semnal de alarmă.

Elevii lui Edi Iordănescu au încasat cinci goluri şi nu au marcat niciunul cu Muntenegru, au fost învinşi de Grecia şi Bosnia şi nu au putut să o treacă de Israel deşi au condus-o la două goluri

Unica speranţă a venit în forma victoriei cu Finlanda, dar şi aceea a fost obţinută cu greu, graţie mai multor ratări importante ale adversarilor.

Rezultatele şi prestaţiile slabe ale echipei naţionale motivează diverşi jucători să renunţe la dreptul de a îşi reprezenta ţara.

Edi Iordănescu a anunţat în urma celei de a doua umilinţă cu Muntenegru că patru jucători luau în calcul retragerea când el venise pe banca tehnică, primul, Alin Toşca (30 de ani), renunţând deja la naţională.

Lovitură grea pentru Edi Iordănescu

Voi avea discuţii private cu jucătorii în următoarea perioadă. În momentul în care am semnat contractul cu federaţia au fost patru jucători care intenţionau să se retragă.

Unul dintre ei era Toşca, trageţi concluziile care se pot trage, este trist. Dar totuşi este echipa naţională şi deciziile trebuie să fie pentru viitor”, spunea Edi Iordănescu după ultimul meci oficial al tricolorilor.

Conform Gsp, doi dintre ceilalţi ar fi Alex Maxim (31 de ani) şi Vlad Chiricheş (32 de ani), criticaţi vehement în urma ultimelor rezultatele, dar ultimul nume ar fi unul mai mult decât surprinzător.

Fanatik notează că Nicuşor Stanciu (29 de ani), unul dintre cei mai importanţi jucători ai României, ar lua în calcul retragerea de la echipa naţională.

Transferul în China face revenirea în ţară pentru acţiunile României incredibil de inconfortabilă pentru ”tricolor”, care ar trebui să îşi piardă zile pe drum pentru a se alătura selecţionatei noastre.

Din această cauză, dar şi din pricina rezultatelor modeste, Stanciu ia în calcul, pentru a doua dată, retragerea de la echipa naţională, deşi nici nu a împlinit 30 de ani încă.

Afla mai multe despre: nicolae stanciu 

viewscnt
Articole similare