Problemele medicale ale lui Florinel Coman continuă, iar starul lui Becali ar putea sta pe bară şi în lunile ce urmează.
În meciul cu Macedonia de Nord, câştigat de România cu 3-2, Florinel Coman a părăsit terenul în jurul minutului 14, în urma unui duel crâncen cu un adversar. Acesta a ratat restul sezonului competiţional şi ar fi trebuit să fie disponibil din nou pentru stagiunea ce urmează.
Lovitură pentru Gigi Becali!
Însă, confrom ProSport, problemele lui ”Mbappe de România” nu s-au rezolvat aşa cum se preconiza, iar acesta va fi nevoit să fie supus unei intervenţii chirurgicale. Coman ar fi anunţat staff-ul medical al FCSB-ului că va reveni în teren în săptămânile acestea, însă ”tricolorul” nu ar fi nici pe aproape de recuperare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bătăiile de cap ale lui Coman ar veni din pricina leziunii la adductori şi pubalgia suferite, iar şansele acestuia de a ajunge pe masa de operaţie ar fi foarte mari. În acest caz, jucătorul pe care Becali visa să ia 100 de milioane de euro ar putea fi indisponibil trei luni, dacă nu chiar mai mult.
Operaţia de publagie presupune lipsa efortului fizic pentru trei săptămâni după aceasta, urmată de trei luni în care Coman ar urma un plan de recuperare. Astfel, vedeta FCSB-ului ar putea reveni pe teren undeva spre luna noiembrie, dacă se va opera în săptămânile ce urmează.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, florinel coman, accidentare coman, gigi becali