Costel Pantilimon (33 de ani) a fost dorit de conducerea lui Dinamo şi de antrenorul Cosmin Contra, dar "câinii" au ajuns prea târziu la fostul internaţional român.
Costel Pantilimon a fost dorit de Dinamo
Dinamo ar fi putut continua spectaculos campania de transferuri începută în vară. Cosmin Contra a dorit să-şi întărească poarta cu Costel Pantilimon.
Fostul jucător de la Poli Timişoara ar fi putut reveni în România, la opt ani distanţă de la plecarea din Banat. Dinamo l-a ofertat, dar prea târziu. Costel Pantilimon ajunsese la un acord cu noua sa echipă, Denizlispor, cu care a şi semnat între timp, conform Gazetei Sporturilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Turcia, Pantilimon va încasa 40.000 de euro pe lună faţă de 20.000 de euro pe lună cât ar fi avut în alb-roşu.
- Vlad Achim, Janusz Gol, Isma Lopez, Gonzalez, Adam Nemec, Borja Valle şi Camara sunt transferurile anunţate oficial de Dinamo.
Costel Pantilimon a semnat cu Denizlispor
Costel Pantilimon a semnat cu Denizlispor, echipă din Superliga Turciei, după ce a fost legitimat, ultima oară, la Omonia Nicosia, unde a fost împrumutat de Nottingham Forest, echipă la care ajunsese rezervă.
Acum, Costel Pantilimon îl va avea antrenor pe legendarul Robert Prosinecki, fost jucător la Real Madrid şi la FC Barcelona.
În cariera sa, Pantilimon a evoluat pentru Poli Timişoara, Manchester City, Sunderland, Watford, Deportivo La Coruna, Nottingham Forest şi Omonia Nicosia. Pentru Manchester City a avut 29 de prezenţe în doi ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: costel pantilimon, dinamo