You are here:

Lovitură sub centură primită de CSA Steaua din partea FRF!

Lovitură sub centură primită de CSA Steaua din partea FRF!

Steaua

Comentarii

CSA Steaua mai are de aşteptat până să primească dreptul de promovare în Liga 1.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că CSA Steaua nu va putea promova nici la finele acestui sezon, din cauza faptului că a început stagiunea din statutul de club de drept public, relatează Gsp.ro. Astfel, Steaua riscă să bifeze al patrulea sezon consecutiv în Liga 2. Clubul a promovat în al doilea eşalon în 2021, dar nu a reuşit să îşi schimbe statutul pentru a obţine dreptul de promovare.

„1.Federaţia Română de Fotbal nu a oferit nicio dispensă clubului CSA Steaua. De fapt, pentru evitarea oricărui dubiu, FRF nu poate acorda o dispensă punctuală unui anumit club (oricare ar fi acela). Aşa cum am mai precizat şi cu alte ocazii, orice solicitare cu privire la modificarea formei juridice, însoţită de documentele aferente, va fi analizată de Federaţia Română de Fotbal la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal în vigoare în acel moment.

2. Cluburile a căror formă de organizare nu permite în prezent promovarea în primul eşalon competiţional sunt următoarele: 

Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr

Club Sportiv Comunal Dumbrăviţa

Club Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara

Club Sportiv Municipal Alexandria

Clubul Sportiv al Armatei – Steaua

Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa

Clubul Sportiv Municipal Slatina

Clubul Sportiv Tunari

3. Imposibilitatea de promovare/participare în Liga I pentru cluburile de drept public reprezintă un impediment stabilit printr-o normă legală. Nu există nicio restricţie pentru cluburile de drept public de a participa la orice altă competiţie (inclusiv Liga 2 sau Cupa României) şi, prin urmare, nicio posibilitate de a li se interzice câştigarea acestor competiţii. Reiterăm, de asemenea, cele menţionate la punctul 1 de mai sus, în situaţia oricăror cereri ale unor cluburi de drept public cu privire la schimbarea formei de organizare vor fi analizate la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal aplicabil în acel moment”, a transmis FRF, pentru Gsp.ro.

Steaua va juca la Târgovişte!

În urma incidentelor de la partida Dinamo – CSA Steaua din sezonul 2022-2023 al Ligii 2, clubul oaspete a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină şi Etică a FRF cu 83.750 lei şi interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru patru meciuri. Decizia a fost menţinută şi de către Comisia de Recurs a FRF.

„Militarii” au jucat 3 partide departe de casă anul trecut, toate la Mioveni, iar acum rămâne doar unul. Mai exact, Steaua nu va putea disputa în Ghenceaa meciul cu Metaloglobus, din runda secundă a noului sezon din Liga 2. 

Sursele Orange Sport relatează că Steaua va juca partida cu Metaloglobus din etapa a doua a Ligii 2 la Târgovişte, pe Stadionul Eugen Popescu. ”Militarii” au fost nevoiţi să apeleze la o arenă aflată la minim 40 de kilometri distanţă de Bucureşi şi astfel au apelat la stadionul pe care vor debuta în prima etapă a acestui sezon,

Steaua va juca împotriva lui Metaloglobus pe 15 august, de la ora 18:00. În prima etapă, echipa lui Opriţa a terminat la egalitate cu Chindia, scor 1-1.

 

Afla mai multe despre: steauaopriţa 

viewscnt
Articole similare