Gigi Becali nu pare să ţină cont prea mult de pandemia de coronavirus care a oprit sportul mondial, iar patronul de la FCSB încă speră să dea lovituri importante pe piaţa transferurilor.
Dennis Man şi Florinel Coman sunt jucătorii pe care Gigi Becali speră să-i vândă în vara acestui an pe sume importante de bani. Deşi pandemia de coronavirus a lovit toate sporturile, în special fotbalul, unde se anunţa o criză financiară serioasă pentru multe cluburi din lume, patronul de la FCSB nu vrea să lase la preţ pentru a-i vinde pe cei doi.
Inclusiv vărul său l-a sfătuit să renunţe la o anumită sumă de bani pentru a-i fi mai uşor să îi vândă pe Florinel Coman şi pe Dennis Man. Ioan Becali susţine că patronul de la FCSB nici nu vrea să audă de o eventuală reducere de preţ, în contextul pandemiei de coronavirus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lovitură grea pentru Becali. FCSB, probleme pe piaţa transferurilor
"E dificil, pentru că la el nu există pandemie, virus şi aşa mai departe. El vrea nişte bani pe marfa lui şi sper să-i primească. Amândoi lăsăm când negociem. Noi nu ne-am certat, dar am închis telefonul şi nu am mai vorbit câţiva ani, după care am vorbit din nou”, a spus Ioan Becali pentru ProSport.ro.
Florinel Coman a fost urmărit în acest sezon de echipe importante din fotbalul european, iar italienii au scris că AS Roma vrea să-l transfere pe mijlocaşul de la FCSB cu 10 milioane de euro. Şi americanii de la Orlando City au făcut o ofertă concretă pentru Florinel Coman, însă suma propusă de echipa din MLS a fost refuzată din start de Gigi Becali.
De partea cealaltă, Dennis Man s-a întâlnit deja cu oficialii lui Feyenoord, la Bucureşti, dar, din nou, suma de 7 milioane de euro nu este la nivelul aşteptărilor patronului vicecampioanei României. În schimb, 10 milioane de euro ofertă pentru Dennis Man echipe precum Sheffield United, Atalanta, Fiorentina sau Fenerbahce. Marea problemă este că Gigi Becali speră să obţină 15 milioane de euro pentru fiecare dintre cei doi jucători, deşi cotele lui Florinel Coman şi Dennis Man sunt mult mai mici.
- 5,4 milioane de euro este cota lui Florinel Coman, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Dennis Man este cotat la 5 milioane de euro de acelaşi site
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, steaua