You are here:

LPF vrea să plafoneze cheltuielile salariale ale cluburilor la o proporţie din buget

LPF vrea să plafoneze cheltuielile salariale ale cluburilor la o proporţie din buget

LPF

Comentarii

Conducătorii Ligii Profesioniste de Fotbal au declarat, marţi, după Adunarea generală de alegeri, că intenţionează să plafoneze cheltuielile salariale ale cluburilor la o proporţie din buget, după modelul spaniol, pentru a nu se mai repeta situaţia echipelor Gaz Metan Mediaş şi Academica Clinceni, care au terminat cu greu campionatul din cauza problemelor financiare.

LPF vrea să plafoneze cheltuielile salariale ale cluburilor la o proporţie din buget

"Aveam această preocupare şi totul pleacă de la directorii tehnici sau de la conducerea cluburilor care nu se încadrează în bugetul pe care şi-l propun şi fac greşeli, fac contracte mai mari decât ar trebui sau alte cheltuieli pentru care nu au venituri ca să facă faţă. Împreună cu federaţia şi cu AFAN-ul, ne gândim la o soluţie pe care am preluat-o din Spania, să vedem cum putem să facem în aşa fel să nu mai fie jucătorii şi staff-urile tehnice neplătiţi la timp.

Nu cunoaştem aceste lucruri (n.r. - că noile promovate ar avea probleme financiare), noi ne facem datoria, dăm marea sumă din bugetele lor, aceasta vine de la ligă şi o să-i chemăm şi la discuţii, avem specialişti aici, pe domnul Duru, să se uite la bugetele lor şi să vedem în ce condiţii pot să ducă la final acest campionat care va începe. 

Nu ştiu dacă putem interveni cu plafonarea salariilor, pentru că noi putem să facem acest lucru, dar cluburile pot face contracte duble sau cu acte adiţionale, pe care noi nu putem să le vedem şi ajungem la aceeaşi situaţie", a declarat Iorgulescu, într-o conferinţă de presă.

"Spre deosebire de Liga II, în momentul în care promovezi în Liga 1, ai minimum un milion de euro asigurat din contractul de drepturi TV. Odată cu promovarea în Liga I, se schimbă lucrurile şi în privinţa parteneriatelor comerciale, pentru că e clar că ai o altă vizibilitate. 

Din câte am înţeles, la Hermannstadt se discută sau deja s-au parafat actele legate de un nou sponsor. În privinţa modelului spaniol, e clar că avem deja o colaborare cu AFAN, probabil că la următoarea Adunare Generală o vom supune la vot, la cea dintre sezoane. 

Vom introduce o procedură de mediere, jucătorii vor putea notifica AFAN în situaţia în care au întârzieri la plata salariilor, iar AFAN vine către noi şi vom avea o comisie mixtă şi vom verifica situaţia afirmaţiilor jucătorilor, vom vedea la momentul zero dacă există apariţia unor probleme şi, în felul acesta, vom încerca să fim mai intervenţionişti în raport cu cluburile care manifestă acel gen de probleme şi să nu mai ajungem în această situaţie. 

Plafonarea salariilor la 5.000 de euro, 10.000 de euro este o soluţie nefuncţională raportată la legislaţia UE. Dar cealaltă variantă, de plafonare raportată la procent din buget este o variantă funcţională, este o variantă pe care am discutat-o cu FRF şi este posibil ca în perioada următoare regulamentele să prevadă, nu ştim dacă imediat, dar în timp să prevadă astfel de plafoane. Cu siguranţă este un aspect care este luat în considerare, inclusiv de FRF", l-a completat pe şeful LPF secretarul general Justin Ştefan.

Afla mai multe despre: lpf-liga 1-gaz metan-clinceni 

viewscnt
Articole similare