You are here:

Luaţi pe sus din hotel de poliţie! Doi jucători au fost reţinuţi într-un caz de meciuri trucate

Luaţi pe sus din hotel de poliţie! Doi jucători au fost reţinuţi într-un caz de meciuri trucate

Tenis

Comentarii

Doi jucători francezi care evoluează la turnee challenger şi futures, Jules Okala şi Mick Lescure, au fost reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv, în cadrul unei anchete cu privire la meciuri de tenis trucate, relatează L’Equipe, conform Le Figaro.

Cei doi au fost reţinuţi marţi, la hotelul în care erau cazaţi, cu câteva ore înainte de startul unui turneu la Bressuire. Ei sunt suspectaţi că au primit bani pentru a pierde seturi la un anumit scor la turnee profesioniste disputate în perioada 2015 – primăvara anului 2018, în Franţa şi în alte ţări. Suma care le era oferită era de aproximativ 3.000 de euro la competiţiile la care premiul pentru câştigătorul la simplu nu era mai mare de 2.000 de euro.

Cea mai bună clasare a lui Okala (21 de ani) în ierarhia mondială a fost locul 381 ocupat în 2016. Lescure, în vârstă de 25 de ani, a reuşit să urce doar până pe locul 487 mondial, în 2018.

L’Equipe notează că în cadrul acestei anchete legată de trucarea de meciuri ar putea urma şi alte reţineri.

Afla mai multe despre: tenisarestati 

viewscnt
Articole similare