You are here:

Lucian Sânmărtean se gândeşte la retragere: "Dacă nu se va întâmpla asta, îmi voi agăţa ghetele în cui"

Lucian Sânmărtean se gândeşte la retragere: "Dacă nu se va întâmpla asta, îmi voi agăţa ghetele în cui"

Fotbal

Comentarii

Mijlocaşul Lucian Sânmărtean, ajuns la 37 de ani, a refuzat o ofertă de la echipa CSM Poli Iaşi şi a mărturisit că dacă nu va primi o ofertă din străinătate sau de la o echipă din apropierea Capitalei, se va retrage din activitate.

"Am vorbit cu Eugen Trică, cu Flavius Stoican, cu preşedintele Adrian Ambrosie, le-am explicat care este situaţia mea. Eu fac acum antrenamente doar ca să mă întreţin. În momentul acesta aştept o ofertă de la un club de afară, iar dacă nu va apărea ceva, va fi greu să mai revin în Liga 1. 
 
Dacă totuşi o voi face, voi merge la un club cât mai aproape de Bucureşti. Situaţia mea familială nu-mi permite să plec foarte departe de Capitală. Situaţia mea se leagă foarte mult de Bucureşti acum. Le-am spus acest lucru şi celor de la Iaşi. Dacă nu voi găsi o ofertă de afară şi nici aproape de Bucureşti, probabil voi agăţa ghetele în cui. E şi cazul ca la aproape 38 de ani să spui stop. E o vârstă la care trebuie să te gândeşti la retragere", a declarat Lucian Sânmărtean pentru ProSport.
 
Chiar dacă a refuzat oferta primită, fostul internaţional apreciază proiectul de la CSM Poli Iaşi: "E un super proiect la Iaşi. Am discutat mult şi cu preşedintele Adrian Ambrosie, ne-am întâlnit la Bucureşti, îmi place cum arată proiectul acolo. Sunt jucători de calitate, arată bine echipa".
Sânmărtean s-a referit şi la situaţia echipei naţionale. El este convins că România nu duce lipsă de jucători de valoare, dar se fereşte să indice un vinovat pentru ratarea calificării la Campionatul Mondial din Rusia.
 
"Din păcate, am ratat o nouă posibilitate de a ajunge la un turneu final de Campionat Mondial. Păcat, pentru că avem jucători foarte buni. Nu ştiu dacă este cineva vinovat, pur şi simplu s-a ratat o calificare. Nu văd pe nimeni vinovat. Când nu ai rezultate, toată lumea trage în antrenor, în jucători... Cei din interior, de la Federaţie, ştiu mai bine ce este de făcut. Eu, din afară, mi-am dorit mult o calificare, dar nu a fost să fie", a punctat Lucian Sânmărtean

Afla mai multe despre: lucian sanmarteanfcsbretragereliga 1 

viewscnt
Articole similare