You are here:

Lui Dorinel Munteanu i s-a făcut rău la meciul cu Petrolul: ”Am fost stresat”

Lui Dorinel Munteanu i s-a făcut rău la meciul cu Petrolul: ”Am fost stresat”

Oțelul Galați

Comentarii

Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, în primul meci al etapei a şaptea din Superligă.

Reacţia lui Dorinel Munteanu după egalul cu Petrolul

Într-un meci fără valenţe deosebite, Oţelul a avut primele ocazii ale meciului de la Ploieşti, prin Cisotti (min. 16) şi Papp (min. 17). Gazdele au cerut un penalti în minutul 36, la o cădere în careul gălăţean a lui Tudorie, dar arbitrul Rareş Vidican nu a acordat nimic. Partea secundă a fost săracă în faze de poartă şi partida s-a încheiat fără gol marcat, 0-0.

Dorinel Munteanu a vorbit, după meci, despre partida de azi.

”Nenumărate ocazii de a fi periculoşi, dar ne-a lipsit ultima pasă. Mesajul meu a fost acela că jucătorii nu trebuiau să se mulţumească cu puţin. Altfel nu câştigi.

În rest, nici ei nu au avut ocazii, noi am avut multe posibilităţi de contraatac, dar ne-a lipsit ultima pasă, pe fond de lipsă de concentrare”, a spus Munteanu, la flash-interviul de la final.

Pe finalul partidei din cauza presiunii şi emoţiei lui Dorinel Munteanu i s-a făcut rău.

”Tensiunea jocului nu e numai la jucători, e şi la mine, am fost stresat, nu mai contează, mi s-a făcut puţin rău, dar a trecut”, a mai spus Dorinel Munteanu, în încheiere.

În clasament, Oţelul Galaţi are 12 puncte şi ocupă locul al treilea, în timp ce Petrolul este pe 4, cu 10 puncte.

Echipele care au evoluat:

  • PETROLUL: Zima - Ricardinho, Papp, Huja, L. Dumitriu - T. Keita, Jyry - D. Radu (M. Rădulescu 64), Hanca (Akosah-Bempah 64), Grozav (Baiano 90) – Tudorie. ANTRENOR: Mehmet Topal
  • OŢELUL GALAŢI: I.Popescu - D. Maftei (R. Tănasă 60), J. Cisse, Stevanovic, Tomasevic – Joao Lameira (Samuel Teles 73), Zivulic, Cisotti – Maciel (Adăscăliţei 60), Juric (M. Cojocaru 73), Djuric (Al. Pop 56). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
 

Afla mai multe despre: petrolul ploieştioţelul galaţidorinel munteanu 

viewscnt
Articole similare