You are here:

Luis Enrique a dezvăluit în premieră de ce a renunţat la Roberto Moreno: "A fost neloial, iar eu n-am nevoie de astfel de oameni în staff"

Luis Enrique a dezvăluit în premieră de ce a renunţat la Roberto Moreno: "A fost neloial, iar eu n-am nevoie de astfel de oameni în staff"
Comentarii

Revenit în funcţia de selecţioner al Spaniei, Luis Enrique a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă, în care a vorbit şi despre conflictul cu fostul său secund Robert Moreno.

Selecţionerul Robert Moreno s-a despărţit în lacrimi de jucătorii naţionalei Spaniei, la 18 noiembrie, după victoria obţinută cu 5-0 în faţa României, în preliminariile pentru Euro 2020.

Chiar înaintea meciului de pe Wanda Metroplitano, presa spaniolă anunţase că partida cu România va fi ultima pentru Moreno ca selecţioner, la naţională urmând a reveni Luis Enrique.

Revenirea vechiului său colaborator nu ar fi trebuit să-l întristeze pe Moreno, cei doi având o lungă colaborare la AS Roma, Celta Vigo şi FC Barcelona. Mai mult, Robert Moreno se arătase de acord să-i cedeze postul lui Enrique şi să continue să lucreze împreună.

Însă Luis Enrique a cerut ca selecţionerul care a calificat Spania la Euro 2020 să nu facă parte din staff-ul său.

"Sunt constrâns să dau explicaţii pe care nu aş fi vrut să le dau, deoarece există o polemică. La 12 septembrie, într-o întâlnire de 20 de minute, acasă la mine, i-am spus că mă simt bine şi că vreau să antrenez din nou. El mi-a spus că vrea să fie antrenor principal la Euro şi apoi să redevină secundul meu vara viitoare.

Având în vedere situaţia, această ambiţie a arătat că îmi este neloial. Şi astfel am decis să nu mai am de-a face cu el. Viaţa îţi permite să vezi cine îţi este prieten sau nu, în cine poţi avea încredere sau nu. Eu am luat decizii raportându-mă la valorile mele. În ceea ce priveşte aspectul profesional, nu am ce să-i reproşez lui Moreno. Credeam că nu am nimic de spus nici despre omul Moreno, dar...", a spus Enrique.

În 19 noiembrie, antrenorul Luis Enrique a redevenit oficial selecţioner al Spaniei.

Luis Enrique, 49 de ani, a fost numit selecţioner la 9 iulie 2018, înlocuindu-l pe Fernando Hierro, care a condus naţionala iberică la Cupa Mondială din Rusia.

Enrique a demisionat la 19 iunie din cauza problemelor grave de sănătate avute de fiica lui, Xana, care a decedat la vârsta de 9 ani. El nu mai conducea reprezentativa spaniolă din martie.

Postul său a fost preluat de secundul Robet Moreno, 42 de ani. Sub conducerea acestuia, Spania a jucat opt meciuri, câştigând şase şi remizând două. Ca urmare a acestor bune rezultate, Spania a terminat pe primul loc Grupa F a preliminariilror Euro-2020 şi va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor turneului final.

Proiectul lui Enrique la echipa naţională este valabil până la Cupa Mondială din 2022 din Qatar.

Afla mai multe despre: spanialuis enrique 

viewscnt
Articole similare