Luis Suarez a părăsit terenul în lacrimi după ce s-a accidentat în partida de marţi cu FC Porto din Liga Campionilor. Astfel, atacantul lui Atletico are şanse mici să joace în meciul de la finalul săptămânii cu Real Madrid.
Jucătorul de 34 de ani a fost schimbat în minutul 12 de Matheus Cunha.
Suarez a făcut un sprint, apoi nu a mai continuat jocul. Clubul Atletico a anunţat că jucătorul a părăsit terenul din cauza unor probleme musculare, urmând a fi supus unor teste medicale după ce echipa va reveni la Madrid.
Totuşi, la finalul meciului, lacrimile lui Suarez s-au transformat în bucurie, după ce echipa lui a reuşit calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atletico Madrid a învins-o, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), pe FC Porto, în ultima etapă a Grupei B. În cealaltă partidă, AC Milan a pierdut, acasă, scor 1-2 (1-1), în faţa lui Liverpool.
Clasată pe ultimul loc înaintea acestei etape, Atletico Madrid a reuşit să se califice în optimi, alături de Liverpool. Porto merge în 16-imile Europa League, iar echipa lui Ciprian Tătăruşanu a fost eliminată din cupele europene.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liga campionilor