You are here:

Lupescu l-a distrus pe Burleanu | "Sunteţi responsabil pentru cel mai mare eşec administrativ, managerial şi sportiv, din istoria ultimilor 28 de ani!"

Lupescu l-a distrus pe Burleanu | "Sunteţi responsabil pentru cel mai mare eşec administrativ, managerial şi sportiv, din istoria ultimilor 28 de ani!"

Fotbal

Comentarii

Ionuţ Lupescu şi-a depus oficial ieri dimineaţă dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Alegerile de la FRF vor avea loc la 18 aprilie. Principalul contracandidat al lui Lupescu va fi actualul preşedinte al forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.

"Sub mandatul dumneavoastră, calitatea fotbalului românesc a coborât până la ultimul nivel posibil. Sunteţi responsabil pentru cel mai mare eşec administrativ, managerial şi sportiv, din istoria ultimilor 28 de ani ai fotbalului românesc. Niciodată după 1990, fotbalul românesc nu a coborât până pe locul 47 în lume, aşa cum ajunsese anul trecut. Sub mandatul dumneavoastră, au dispărut cluburi de tradiţie, iar echipele româneşti abia mai trec, uneori, un tur, două, în cupele europene. Situaţia la nivelul juniorilor este un dezastru, iar proiectele dumneavoastră privind înfiinţarea Centrelor de Excelenţă au eşuat deplorabil, ele fiind considerate ilegale de către MTS (rămâne de văzut cum le-aţi finanţat). În ultimii patru ani, aţi îndepărtat suporterii de pe stadioane, aşa cum o arată statisticile, şi aţi intrat în conflict exact cu acele câteva cluburi care mai aduceau bani şi rezultate.
 
De altfel, mandatul dumneavoastră a stat permanent sub semnul vrajbei, al jignirilor şi al ameninţărilor. Nu v-aţi războit doar cu cluburile de fotbal, ci şi cu propriii angajaţi, care şi-au recâştigat în instanţă drepturile, cu finanţatorii, cu Liga Profesionistă de Fotbal, cu mass-media şi chiar cu suporterii pe care, caz unic în lume, i-aţi acţionat în instanţă. Nici oamenii care au făcut ceva pentru fotbalul românesc, din postura de fotbalişti, antrenori sau arbitri nu au scăpat de furia dumneavoastră fără cauză. Pe colegii mei de generaţie i-aţi jignit, doar pentru că mi-au fost alături, când mi-am lansat candidatura. Nivelul dumneavoastră de ură este, se pare, invers proporţional cu rezultatele obţinute", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Lupescu.

Afla mai multe despre: ionut lupescuechipa nationalaalegerifrfrazvan burleanu 

viewscnt
Articole similare