Adrian Mititelu a anunţat recent numele noului antrenor de la FCU Craiova.
„Mă sperie!”. Semnal de alarmă după ce Adrian Mititelu a surprins cu alegerea făcută la FCU Craiova: „Noi chiar nu avem?” | EXCLUSIV
Patronul oltenilor l-a numit pe italianul Giovanni Constantino principal la echipă şi are toată încrederea că o poate duce pe FCU Craiova acolo unde îi este locul. Decizia a fost una surprinzătoare, întrucât multă lume s-ar fi aşteptat ca Adrian Mititelu să apeleze la un antrenor din România.
Decizia a fost contestată şi în platoul Orange Sport. Cristi Pulhac, fostul jucător de la Dinamo, s-a declarat mirat de alegerea făcută de Mititelu şi nu poate înţelege de ce tinerii antrenori români nu primesc mai multe şanse, deşi s-au apucat sau chiar au terminat şcoala de antrenori.
„Mă sperie decizia asta a lui Mititelu şi mă sperie când aud că noi nu mai avem antrenori în România. Stai puţin, eu am mulţi colegi care s-au apucat de şcoala de antrenori. Eu nu înţeleg de ce trebuie să aducem din străinătate. Noi chiar nu avem antrenori?”, a declarat Cristi Pulhac la Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- După 12 etape din actualul sezon al Superligii, FCU Craiova ocupă locul 10 în clasament cu 13 puncte
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi pulhac, fcu craiova, adrian mititelu