You are here:

Magdeburg - Dinamo 34-33. Înfrângere la limită pentru ”dulăi” în ultimul meci din grupe! Pe cine vor înfrunta în următoarea rundă

Magdeburg - Dinamo 34-33. Înfrângere la limită pentru ”dulăi” în ultimul meci din grupe! Pe cine vor înfrunta în următoarea rundă

Handbal

Comentarii

Campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a fost învinsă joi, în deplasare, de formaţia SC Magdeburg, scor 34-33 (19-17), în ultimul meci din grupa A a Ligii Campionilor Machineseeker. Dinamo va continua în optimile competiţiei, fază în care se va duela cu THW Kiel.

Înfrângere la limită pentru ”dulăi”

Dinamo a încheiat cu o înfrângere grupa de Liga Campionilor din care a făcut parte. Deja calificaţi în primăvară, dulăii aveau nevoie de un succes în deplasarea cu Magdeburg pentru a termina pe poziţia a patra în clasament.

Nemţii s-au impus la un gol, însă aproape de final au condus şi la patru. Echipa lui Xavi Pascual va înfrunta o altă echipă germană în optimi, pe THW Kiel. Primul meci se joacă pe teren propriu.

În ultima etapă s-au mai jucat meciurile dintre PSG - Veszprem HC 37-35, GOG - HC Zagreb 33-29, FC Porto - Wisla Plock 27-28.

Dinamo încheie grupa A cu 13 puncte, pe locul 5. PSG şi SC Magdeburg s-au calificat direct în sferturi din grupa A, iar FC Barcelona şi Kielce din grupa B.

Rezultatele complete obţinute de Dinamo în grupa A sunt:

  • 28-30 şi 33-34 cu SC Magdeburg
  • 30-33 şi 31-31 cu Veszprem HC
  • 38-38 şi 30-27 cu GOG
  • 32-27 şi 23-32 cu FC Porto
  • 29-35 şi 26-33 cu PSG
  • 29-28 şi 27-27 cu HC Zagreb
  • 32-27 şi 28-26 cu Wisla Plock.

Doar primele două clasate în fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar echipele de pe locurile 3-6 vor disputa meciuri în play-off, în 22 şi 30 martie 2023, urmate de sferturile de finală, în 10 şi 18 mai, respectiv Turneul Final Four, la Koln, în 17-18 iunie.

Deţinătoarea trofeului este FC Barcelona. Dinamo Bucureşti nu a trecut de faza grupelor în sezonul anterior.

Afla mai multe despre: cs dinamo 

viewscnt
Articole similare