You are here:

Mai mulţi decât în Liga I! Număr record de spectatori la primele două partide dintre România şi Canada din FED Cup! VIDEO

Mai mulţi decât în Liga I! Număr record de spectatori la primele două partide dintre România şi Canada din FED Cup! VIDEO

Tenis

Comentarii

În prima zi a întâlnirii de FedCup dintre România şi Canada au asistat 8.600 de spectatori, recordul anterior, de 7.227 de spectatori, înregistrat în 2016, tot la feminin, în disputele cu Cehia şi Germania, fiind doborât. România conduce cu 2-0 la general, iar duminică sunt programate încă trei partide.

Recordul de asistenţă la o competiţie de tenis indoor în România a fost doborât, sâmbătă, în BT Arena, din Cluj-Napoca, unde au asistat 8.600 de spectatori la primele două partide dintre România şi Canada, a anunţat administraţia sălii.

În prima dispută a zilei, Sorina Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA, iar al doilea meci a fost revendicat de Irina Begu, locul 37 WTA, cu Bianca Andreescu, locul 173 WTA, cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2.

La meciuri a asistat şi Simona Halep, care împreună cu echipa României a fost aplaudată de cei 8.600 de spectatori la scenă deschisă. Atmosfera creată de faniii tricolori a fost remarcată atât de jucătoarele tricolore, care le-au adus mulţumiri, cât şi de adversare.

Recordul înregistrat sâmbătă îl depăşeşte pe cel din 2016, când tot în FedCup, România a jucat în februarie cu Cehia şi cu Germania în aprilie. La acea vreme, capacitatea BT Arena era de 7.227 locuri, fiind vândute bilete pentru toate.

Între timp, capacitatea a fost extinsă la 9.600 de locuri, cu ocazia Eurobasket2017, iar la meciul România – Ungaria au fost vândute toate tichetele, fiind astfel stabilit recordul de asistenţă la o competiţie sportivă indoor în ţara noastră.

Duminică sunt programate, de la ora 12.00, meciurile Irina Begu – Carol Zhao, Sorana Cîrstea – Bianca Andreescu şi Ana Bogdan/Raluca Olaru – Gabriela Dabrowski/Katherine Sebov.

Echipa învingătoare din această întâlnire va juca, în 21-22 aprilie, barajul pentru promovarea în primul eşalon valoric al FedCup, iar învinsa va evolua pentru menţinerea în Grupa Mondială II.

Afla mai multe despre: recordspectatoriromaniafed cupcanada 

viewscnt
Articole similare