You are here:

Mai sunt doar câteva detalii de reglat pentru numirea noului antrenor la Bayern! "Directorul nostru sportiv l-a ales pe el"

Mai sunt doar câteva detalii de reglat pentru numirea noului antrenor la Bayern! "Directorul nostru sportiv l-a ales pe el"

Bundesliga

Comentarii

Tehnicianul belgian Vincent Kompany este aproape de a semna cu Bayern Munchen, a afirmat Karl-Heinz Rummenigge, membru al Consiliului de Supraveghere al clubului german, într-un interviu acordat pentru Sky Italia

Rummenigge spune că mai sunt doar câteva detalii de reglat pentru numirea lui Kompany

El a subliniat că mai sunt câteva ultime detalii de rezolvat în acest sens.

"Directorul nostru sportiv l-a ales pe Kompany, nu este încă oficial, dar mai sunt doar câteva detalii finale de stabilit", a explicat Rummenigge, într-un interviu acordat Sky Italia.

Contactul dintre cele două părţi, a spus el, a fost facilitat de Pep Guardiola. Antrenorul echipei Manchester City, care a trecut pe la Bayern (2013-2016), îl cunoaşte bine pe Kompany, care a fost căpitanul celor de la City între 2013 şi 2019. "Ne-a dat o mare mână de ajutor. L-a avut căpitan la City şi l-a urmărit şi când a fost la Burnley", a declarat Rummenigge.

Potrivit presei germane, s-a ajuns la un acord de principiu între Kompany şi Bayern, dar şi cu conducerea lui Burnley, cu care antrenorul belgian este sub contract până în vara anului 2028.

Afla mai multe despre: vincent kompanyvincent kompany bayen munchen 

viewscnt
Articole similare