Sabrina Voinea a făcut contestaţie la TAS, după ce a ratat medalia de bronz, însă în cele din urmă medalia i-a revenit celeilalte gimnaste din România, Ana Bărbosu.
Sabrina Voinea s-a întors în sala de gimnastică
Sabrina Voinea nu îşi vede viaţa fără gimnastică, drept dovadă este hotărâtă să continue să practice acest sport.
Azi, Sabrina s-a întors în sala de gimnastică alături de mama sa, Camelia Voinea, care este alături de ea după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice.
Camelia Voinea a explicat, într-un interviu exclusiv pentru Orange Sport, că pentru Sabrina a fost o perioadă dificială şi că a apelat la un psiholog, după cele întâmplat la Paris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Aşa ne dorim. Aşteptăm şi rezultatul tribunalului elveţian. Sper sî fie favorabil răspunsul dumnealor. Eu ştiu ce a prezentat Sabrina la JO. A avut un integral foarte bun. Că i s-a făcut nedreptate voit sau nevoit nu ştiu ce să zic, dar nu putem lăsa problema aşa pentru că este vorba de o medalie olimpică.
Sabrina şi cu mine am suferit. Am suferit foarte mult şi încă nu ne-am revenit. Sabrina nu mai are acel zambet cu care se trezea şi cu care adormea. Ne consumăm dar sper să se facă dreptate.
(n.r. Cât de grea a fost această perioadă?) Nimeni nu cunoaşte. Ştiu câte zile s-a închis în dormitorul ei. A refuzat să mănânce. A dat trei kilograme jos şi chiar nu avea de unde pentru că ea nu are probleme de greutate. A suferit cumplit de mult. Încă nu este reparata complet psihic. Mergem în continuare la şedinţele psiho. Am trecut prin momente cumplite, este minoră. Ea nu înţelege ce este nedreptatea!
Am încercat să o regleze psihic, să o fac să zâmbească, să şi vadă de viaţă în continuare, cu sau fără gimnastică”, a declarat Camelia Voinea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sabrina voinea, camelia voinea, gimnastică