Manchester City este considerată principala favorită la câştigarea noului sezon din Champions League, după ce în ediţia anterioară s-a oprit în semifinale, în timp ce în urmă cu doi ani a pierdut finala.
Formaţia antrenată de Pep Guardiola speră să dea marea lovitură şi să câştige Champions League în premieră în sezonul 2022/23. Este obiectivul pe care şeicii care patronează clubul îl au de ani buni, dar până acum City nu a reuşit să găsească şi gloria continentală, ci doar pe cea din Marea Britanie.
City are o revanşă de luat, după ce în stagiunea precedentă s-a oprit în semifinale, fiind eliminată de Real Madrid. În tur, City a câştigat cu 4-3, iar returul l-a pierdut cu 1-3 în prelungiri, deşi părea că deţine controlul asupra partidei.
Păstrarea lui Pep Guardiola şi venirea atacantului Erling Haaland readuc însă optimismul la Manchester City, astfel că echipa speră să îşi îndeplinească în cele din urmă obiectivul în stagiunea 2022/23. Cel puţin la pariuri sportive, City este văzută cu prima şansă, având cota 4.00. Pe lista cu favorite se mai află PSG (cota 6.00), Liverpool (cota 7.00), Bayern Munchen (cota 8.00), Real Madrid (cota 10.00), Chelsea (cota 16.00), FC Barcelona (cota 18.00) şi Tottenham (cota 26.00).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Manchester City a fost prezentă de 12 ori în Champions League, disputând în total 106 meciuri. A câştigat 58, de 19 ori a remizat şi 29 le-a pierdut. Finala din 2021 rămâne cea mai importantă performanţă, dar City mai are şi două semifinale pierdute.
Prezentarea celorlalte favorite:
PSG - Francezii vin după un sezon dezamăgitor, în care au fost eliminaţi în optimile de finală, mult sub aşteptările conducerii, în condiţiile în care aducerea lui Leo Messi s-a produs tocmai având ca obiectiv câştigarea trofeului Champions League. Totuşi, PSG a arătat că este o echipă care ştie să se metamorfozeze, iar calitatea individuală a jucătorilor poate ajuta echipa să pună mâna pe trofeu. În plus, francezii l-au convins pe Kylian Mbappe să continue, deşi acesta a fost curtat intens de Real Madrid şi transferul părea iminent la un moment dat. Cel mai bun sezon al lui PSG în Champions League a fost 2019/20, când echipa a fost învinsă în finală de Bayern Munchen. În total, PSG a disputat 135 de meciuri în competiţie, a câştigat 73, 25 le-a remizat şi 37 le-a pierdut.
Liverpool - Echipa lui Jurgen Klopp vine după ce a pierdut finala Champions League contra lui Real Madrid şi cu siguranţă îşi doreşte să îşi ia revanşa. "Cormoranii" mizează pe omogenitate şi pe o organizare excelentă de joc. Sunt argumentele care au transformat Liverpool într-una dintre cele mai bune echipe din Europa de la venirea lui Jurgen Klopp. Liverpool a câştigat ultima dată Champions League în 2019, după o finală cu Tottenham. În total are 240 de meciuri în competiţie, reuşind să câştige 139 dintre ele. A remizat de 48 de ori şi a pierdut de 53 de ori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bayern Munchen - De şase ori câştigătoare în această competiţie, Bayern Munchen a fost eliminată surprinzător în stagiunea precedentă în sferturile de finală de Villarreal. Bavarezii au toate motivele să spere că vor reuşi să câştige primul trofeu Champions League după o pauză de trei ani, ultimul fiind reuşit contra lui PSG. Experienţa nemţilor este impresionantă, cu 372 de meciuri în competiţie, dintre care 221 câştigate. 75 s-au terminat la egalitate, iar 76 au fost înfrângeri. Ofensiva nemţilor este şi ea remarcabilă, cu 782 de goluri marcate.
Real Madrid - În luna mai, madrilenii au câştigat al 14-lea trofeu de Champions League din palmares (inclusiv Cupa Campionilor Europeni), după succesul cu 1-0 din meciul cu Liverpool. Deşi nu era una dintre primele favorite, Real Madrid a impresionat prin forţa grupului şi prin revenirile extraordinare sub comanda lui Carlo Ancelotti. Gruparea de pe Santiago Bernabeu are 464 de meciuri disputate în competiţie, reuşind să câştige 277. 79 s-au terminat la egalitate, iar 108 au fost pierdute. Real Madrid a marcat 1.021 de goluri în competiţie şi a primit 508.
Chelsea - Londonezii au câştigat trofeul de două ori în istorie, în 2012 şi 2021. În ultimul sezon, Chelsea s-a oprit în sferturile de finală, fiind eliminată de Real Madrid după o confruntare dramatică. Cu o organizare de joc excelentă, Chelsea este oricând capabilă de surprize, motiv pentru care este văzută una dintre favoritele în următorul sezon din Champions League. A fost prezentă de 18 ori în această competiţie, disputând în total 191 de meciuri. A câştigat 99 dintre ele, 52 le-a remizat şi 40 le-a pierdut. Procentajul victoriilor este de 51.83%.
Afla mai multe despre: champions league, pariuri