You are here:

Manchester City vrea să dea lovitura pe piaţa transferurilor. Ignorat de Zidane, Guardiola îl vrea cu orice preţ

Manchester City vrea să dea lovitura pe piaţa transferurilor. Ignorat de Zidane, Guardiola îl vrea cu orice preţ

Manchester City

Comentarii

Noul sezon din Premier League nu a început de foarte mult timp, dar Pep Guardiola deja se gândeşte şi la viitorul echipei pe care o antrenează. În acest sens, vrea să aducă un jucător care, cel puţin momentan, nu este pe placul lui Zinedine Zidane la Real Madrid.

David Silva are deja 33 de ani şi Guardiola vrea să îl înlocuiască începând cu sezonul viitor, iar cea mai bună opţiune pentru postul de mijlocaş central este puştiul-minune Martin Odegaard (20 de ani). Norvegianul încă este sub contract cu Real Madrid, dar în acest moment este împrumutat la Real Sociedad, acolo unde are un start de sezon excelent. 

Norvegianul, adversar al României în campania pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor, nu a reuşit până acum să se impună la Real, chiar dacă a fost transferat de gruparea Los Blancos în 2015, când era doar un copil. El a evoluat atât pentru Real Madrid Castilla, echipa de tineret a "galacticilor", dar şi în Olanda, la Heerenveen şi Vitesse. După prestaţiile din acest început de stagiune, Odegaard a atras privirile unor cluburi importante din Europa. Pe lângă Manchester City, mijlocaşul mai este dorit la Arsenal, unde este văzut ca un potenţial înlocuitor pentru Mesut Ozil, dar şi în Italia, la Inter Milano. 

  • 20 de milioane de euro este cota actuală a lui Odegaard, potrivit transfermarkt.com 
  • Două meciuri a jucat Odegaard la prima echipă a lui Real. Unul în sezonul 2014-2015 şi celălalt în 2016-2017, în Copa del Rey

Cu toate că nu şi-a câştigat locul la prima echipă, Florentino Perez nu vrea să renunţe la el uşor, scrie presa spaniolă. În cazul în care Zidane nu se va baza nici de la anul pe el, cei de la Real sunt dispuşi să îl lase să plece, dar suma de transfer ar urma să fie peste 80 de milioane de euro

Real Madrid a transferat un DIAMANT! Spaniolii sunt în extaz: ”Un fotbalist cum rar vezi în zilele noastre!”

"E poate cel mai bun fotbalist al startului de sezon" anunţă MARCA, o concluzie la care s-au aliat şi "rivalii" de la AS: "Odegaard este un fotbalist cum vezi atât de rar în zilele noastre!" se arată într-un editorial al celebrului cotidian madrilen.

Cel mai tânăr debutant din istoria fotbalului norvegian şi-a revenit treptat, treptat, odată ce s-a acomodat cu Olanda. În două sezoane petrecute la Vitesse şi Heerenveen, Martin Odegaard a marcat 13 goluri şi a reuşit 17 pase decisive. Ajax a pus imediat 25 de milioane de euro pe masa Realului pentru a-l cumpăra, dar Florentino Perez nici nu a vrut să audă.

L-a adus înapoi la echipă, pentru a-l împrumuta din nou, un sezon, de această dată în La Liga, la Real Sociedad. Iar Odegaard confirmă! Are două goluri şi două pase decisive în primele 630 de minute disputate pentru basci, iar cele două "assist-uri" sunt adevărate porţii de genialitate.

Afla mai multe despre: odegaardreal madridmanchester city 

viewscnt
Articole similare