Ole Gunnar Solskjaer nu se mai bazează pe David De Gea, iar Henderson nu pare o soluţie pentru Manchester United.
De Gea şi Henderson nu mai sunt în planurile lui Ole Gunnar Solskjaer
Ole Gunnar Solskjaer nu se mai bazează pe David De Gea (30 de ani), iar Henderson (23 de ani) nu pare o soluţie pentru Manchester United. Portarul spaniol nu va evolua în meciul cu AC Milan din Europa League, pentru că va fi prezent la naşterea fiicei sale, iar în ultima vreme acesta nu a mai avut evoluţii foarte bune aşa că antrenorul norvegian s-a orientat spre portarul englez.
Henderson a avut o perioadă excepţională la Sheffield, unde a fost titularul echipei din Premier League. Englezul nu îşi mai doreşte să rămână pe Old Trafford ca rezervă şi vrea să evolueze meci de meci. Dean este şi convocat la naţionala mare a Angliei şi este un portar de viitor, însă Solskjaer nu pare convins de aptitudinile acestuia şi pare că se orientează către alte soluţii.
Manchester United este în căutarea unui nou portar
Cei de la SunSport au analizat problema lui Manchester United şi au realizat o listă cu 5 portari care ar putea să apere ca titulari în poarta grupării de pe Old Trafford.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jan Oblak
Slovenul are 28 de ani şi este pe lista "diavolilor roşii" de multă vreme, însă Atletico Madrid nu este dornică să îl lase să plece pe cel mai bun portar al momentului, căruia i-a fixat o clauză de reziliere de 103 milioane de lire sterline.
Singura şansă pentru ca United să ajungă la o înţelegere cu madrilenii este ca De Gea să accepte o revenire la prima sa echipă, iar Atletico să fie de acord cu un schimb între cei doi portari plus o sumă de bani din partea englezilor.
Jan Oblak este cel mai scump portar de pe transfermarkt şi este evaluat la 90 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gianluigi Donarumma
Italianul în vârstă de 22 de ani este un portar excepţional care evoluează foarte bine ca titular, de la 16 ani, pentru AC Milan. Donarumma mai are contract până la finalul sezonului cu echipa de pe San Siro, iar Man United ar trebui să se grăbească înainte ca italienii să îi ofere un nou contract puştiului minune.
Pe urmele lui Gianluigi au mai fost şi alte echipe din Premier League, însă, ultima care şi-a arătat interesul este Chelsea. Portarul italian este cotat la 60 milioane de euro, conform transfermarkt.
Mike Maignan
Francezul are 25 de ani şi a fost votat drept cel mai bun portar din Ligue 1 în sezonul 2018/2019. Maignan a este şi în lotul Franţei pentru Euro 2020 şi la fel ca Donarumma, fotbalistul lui Lille a mai fost curtat şi de Chelsea.
Pentru Mike, cei de la Lille cer suma de 31 milioane de lire sterline, fiind un portar bun şi de viitor, iar cei de pe transfermarkt l-au cotat la 20 milioane de euro.
Kasper Schmeichel
Portarul celor de la Leicester are evoluţii din ce în ce mai bune de la un sezon la altul. Fiul legendei de pe Old Trafford, Peter Schmeichel ar fi onorat să evolueze în tricoul celor de la Manchester United, mai ales că acum este la apogeul carierei din punct de vedere al performanţei sale, cu toate că are 34 de ani.
Danezul este evaluat la 8 milioane de euro, conform transfermarkt.
Nick Pope
Englezul are 28 de ani, iar la Burnley i-a lăsat pe bancă pe Tom Heaton şi Joe Hart, iar acum se luptă cu Jordan Pickford pentru postul de titular al naţionalei Angliei la Euro. Pentru United, în ciuda vârstei, Pope poate fi o soluţie pe termen lung, mai ales că de la an la an a crescut din ce în ce mai mult.
Cota de piaţă a lui Pope, potrivit transfermarkt, este de 12 milioane de euro.
David De Gea şi Dean Hederson sunt cotaţi la 25 şi 20 milioane de euro, potrivit transfermarkt.
Afla mai multe despre: de gea, manchester united, ole gunnar solskjaer