Gheorghe Hagi, consideră că arbitrul Marcel Bîrsan a fost echidistant în meciul cu CSU Craiova, în care a acordat un penalti în favoarea oltenilor, ratat însă de Elvir Koljici.
Hagi "a luat foc" în minutul 31 al meciului, atunci când "centralul" bucureştean Marcel Bârsan a dictat extrem de uşor penalty pentru Craiova la duelul dintre Kuipers şi Koljici. Bârsan n-a stat pe gânduri şi-a arătat imediat punctul cu var, moment în care Hagi a fugit imediat spre arbitrul de rezervă Andrei Antonie. "Ce penalty e ăsta, mă?!", a ţipat ca din gură de şarpe "Regele". "Calm, calm", s-a rezumat Antonie să spună lui Hagi. Koljici a bătut, Cojocaru a apărat şi CSU Craiova a ajuns la 5 penalty-uri ratate din cele 14 primite în actualul sezon.
"Am întâlnit un adversar puternic, care joacă fotbal, am avut momentele noastre bune, în care nu am avut şansă, noroc. Am avut ocazii să câştigăm meciul, chiar dacă ei au avut un penalti şi l-au ratat. Nu ştiu dacă a fost penalti, la televizor se vede mai bine. Arbitrajul a fost echidistant pentru amebele echipe. Eu zic că au fost pe teren două echipe bune. A fost un fotbal frumos, cât am putut, pentru că e prima etapă", a comentat Hagi la finalul meciului, la TelekomSport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hagi, barsan, arbitraj, probleme, craiova